Actualizat noiembrie 26th, 2024 2:15 PM
oct. 02, 2016 Andrei Şandor Actualitate 0 2065 vizualizari
De luni, Poliția Română dă startul reîncadrărilor de personal şi angajărilor din sursă externă, în vederea completării deficitului de personal. Și Inspectoratul de Poliţie al Județului (IPJ) Bihor participă la recrutarea de candidați. Pe plan local sunt disponibile 50 de posturi scoase. Ele vor fi scoase la concurs. 48 dintre ele vor fi ocupate prin încadrare directă, din sursă externă, iar 2 prin reîncadrare.
„Dintre cele 48 de posturi destinate încadrării din sursă externă, 4 sunt pentru structurile de ordine şi siguranţă publică în cadrul poliţiilor orăşeneşti, 42 sunt în cadrul posturilor de poliţie de pe raza judeţului Bihor şi 2 sunt posturi de agent de poliție – conductor câine, în cadrul poliţiilor municipale și orăşeneşti. Alte 2 posturi sunt destinate pentru reîncadrare, respectiv 1 post de ofițer și 1 post de agent”, explică subcomisarul Alina Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Bihor.
Cei interesați pot nota că înscrierile au loc de luni, 3 octombrie, și vor dura până vineri, 7 octombrie. Persoanele care doresc să devină angajați ai Poliției bihorene trebuie să meargă la sediul IPJ – Serviciul Resurse Umane (strada Parcul Traian nr. 18, în Oradea), între orele 9 – 15.
Pentru detalii privind modalităţile de înscriere şi de participare la concurs, condiţiile de recrutare, probele de selecţie şi criteriile de departajare a candidaţilor, tematică, bibliografie și alte date de interes se poate accesa pagina de internet a IPJ Bihor.
sept. 25, 2024 0
sept. 05, 2024 0
aug. 01, 2024 0
iun. 07, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 25, 2024 0