Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
dec. 10, 2011 Andrei Şandor Actualitate, Sănătate 2 3141 vizualizari
Înghesuială mare sâmbătă, 10 decembrie, într-o clădire care până acum nu atrăgea aproape deloc. Chiar dacă mulțimea a fost formată din angajați și oficialități, semnul este îmbucurător: la Ambulatorul de specialitate al fostului Spital de Obstetrică-Ginecologie va putea fi derulată, în sfârșit, activitate normală. Cu 3 săptămâni înainte de data limită prevăzută în contractul semnat cu firma Constructorul Sălard (în asociere cu Medika H & S Impex SRL) și cu costul a 3.583.745,11 lei, Ambulatorul Integrat de la Staționarul III al Spitalului Județean a fost predat oficial. Din acest moment, teoretic, cabinetele private ale medicilor ginecologi au o concurență serioasă, la prețuri mult mai avantajoase și în condiții similare cu cele din orice clinică privată (inclusiv din străinătate). În clădirea situată pe Calea Clujului, lângă intrarea principală în Maternitate, totul miroase a nou, iar personalul care va deservi Policlinica are tot interesul să și păstreze așa locul. Timp de aproape un an de zile, s-a lucrat la construcții de rezistență, demolări, recompartimentări, instalații electrice/sanitare/de încălzire/climatizare, la conectarea la canalizarea menajeră, la instalații de semnalizare a incendiilor, la rețeaua de telefonie și la cea internă de bază de date, instalații de supraveghere video, montarea liftului, la dotările aferente Policlinicii și la instalația de alimentare cu oxigen. Managerul Spitalului Județen, Gavrilă Grebenișan, a punctat câteva lucruri legate de investiția finanțată în cea mai mare parte de Ministerul Sănătății: „Laboratoru este aproape nou. Pentru el s-au investit peste 5 miliarde lei (vechi). Ce a rămas din vechea structură este personalul. Doar două aparate pentru consultații obstetricale și ginecologie au costat peste 6 miliarde lei (vechi)”. Directorul se referă aici la cele două ecografe – 4D, respectiv 3D – deosebit de performante și utilizate din ce în ce mai des. „Ambulatorul este dotat și cu instalație de oxigen și de aer comprimat”, a mai adăugat Grebenișan, menționând că fostul ministru al Sănătății, Cseke Attila, a alocat fonduri pentru partea de ATI, din care o parte au fost direcționate spre realizarea instalației de oxigen a Policlinicii. Aceasta va fi una utilă, mai ales în contextul în care la etaj există și săli pentru efectuarea micilor intervenții ginecologice. De precizat că același sistem de gaze medicale alimentează și partea cu Blocul de Nașteri a fostului spital. Suprafața totală a Ambulatorului este de 1.850 mp, imobilul conținând 78 de încăperi. La parterul clădirii se află Registratura și Biroul de Informații, dar și sălile pentru probleme neonatologice și obstetrice. Totodată, Policlinica reabilitată și dotată găzduiește cabinete de planning familial, de școală a mamei și de Radiologie. Din suma totală de aproape 3,6 milioane lei (noi), MS a dat 3.369.528 lei, iar Primăria Oradea a contribuit cu 214.217 lei. Construcțiile și montajul au costat 2.23 milioane lei, iar valoarea aparaturii medicale montate este, potrivit datelor primite de la conducerea Spitalului Județean, de 1,34 milioane lei.
Conform directorului general Gavrilă Grebenișan, în ceea ce privește programul de lucru al medicilor de la Maternitate în cadrul Ambulatorului, doctorii au libertatea să își aleagă zilele și intervalele orare în care vor să „servească” în clădirea tocmai predată. „Dacă nu se pot înțelege între ei, șefii de secție vor trebui să facă programările”, spune managerul, dar acesta asigură că personalul va putea face față pacientelor venite la Ambulator. De asemenea, urmează ca toți medicii – fără nicio excepție – să fie obligați să presteze și în Policlinică.
La inaugurarea de azi au mai participat: fostul și actualul ministru al Sănătății (Cseke Attila și Ritli Ladislau), primarul Ilie Bolojan, directorul DSP Bihor – dr. Marius Pîrcioagă, viceprimarul Gheorghe Carp, directorul economic al Spitalului Județean – Maria Silaghi, dar și medici precum Traian Mureșan, Petru Chitulea sau Octavian Teodorescu.
[nggallery id=570]
oct. 23, 2024 0
aug. 30, 2024 0
iul. 19, 2024 0
iul. 10, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0