Actualizat aprilie 7th, 2025 4:38 PM
mart. 29, 2019 Daniel Ardelean Actualitate, Frontpage 0 953 vizualizari
Toți cei 34 de consilieri județeni au votat, joi, în favoarea aprobării documentației tehnico – economice, faza D.A.L.I. pentru obiectivul ,,Reparații capitale sediul Consiliului Județean Bihor, localitatea Oradea, str. Republicii, nr. 35”.
Clădirea, cunoscută orădenilor drept fosta Policlinică Mare, se află într-o stare avansată de degradare, care nu a mai permis utilizarea ei. După ce va fi reabilitat și modernizat, imobilul va putea deveni sediul administrativ al Consiliului Județean Bihor. Potrivit președintelui Pásztor Sándor, acesta va găzdui atât personalul din aparatul propriu, cât și o parte din cel al instituțiilor subordonate, lucru care ar duce la creșterea eficienței administrației publice.
Valoarea totală a obiectivului de investiții se ridică la suma de 31,1 milioane lei cu TVA, conform documentației tehnico – economice întocmită de către S.C. NOVARTIS S.R.L.
Principalele lucrări vizează, potrivit arhitectului Cristian Pușcaș, consolidare locală, recompartimentare și finisaje interioare, reparații și finisaje exterioare, dar și extindere spații prin mansardare. ,,În principiu, la parter vor fi spațiile de relații cu publicul. La nivelul primului etaj am propus spații dedicate birourilor și o mică sală de ședințe. La etajul doi propunerea este să existe o sală mare pentru ședințele Consiliului Județean. De altfel, aceasta a fost principala provocare a proiectului. Chiar dacă clădirea impresionează din exterior, în interior spațiile sunt destul de restrânse. Nu în ultimul rând, la nivelul șarpantei am gândit o mansardă, pentru lărgirea locului”, a explicat arhitectul. ,,Ieri (nr. Miercuri, 27 martie 2019), la București, am obținut clasarea acestei clădiri. Spre surprinderea multora, nu era înscrisă în lista monumentelor istorice. În urma ordinului de clasare, ea va deveni monument de categoria B”, a mai precizat Pușcaș.
Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Ioan Mang și-a exprimat dorința ca lucrurile să se miște în ritm alert: ,,Intenția noastră este să începem lucrările în acest an. De asemenea, estimăm că în următorii patru ani sediul va fi finalizat și va putea fi folosit”.
Decizia conducerii legislativului județean de a transforma imobilul de pe str. Republicii în sediul Consiliului Județean a fost apreciată chiar și de opoziție. ,,Dl. arhitect Pușcaș a făcut și va face o treabă foarte bună și sper ca în maxim trei sau patru ani să putem muta aparatul Consiliului în această clădire”, s-a exprimat și PNL-istul Ionel Avrigeanu.
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0