Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
mart. 25, 2013 Florin Coman Se aude că 1 2048 vizualizari
Surse politice vorbesc despre începutul unor mișcări interesante de trupe în politica orădeană. Cum majoritatea de 2/3 din actualul Consiliu Local nu va mai fi operațională după ruperea USL (o fractură despre care se discută tot mai mult în ultima perioadă și care va fi „dictată” de la centru), cică primarul Ilie Bolojan lucrează în această perioadă la îndulcirea relației între liberali și UDMR. Formațiunea pe care, practic, a dat-o afară din conducerea orașului încă din campania electorală de anul trecut. În acest mandat, reprezentanții maghiarimii au 6 aleși în legislativul orădean. De cealaltă parte, liberalii sunt 11, la care se poate adăuga votul unui conservator. Deci doar 12 voturi sigure. Iată de ce, în cazul ruperii Uniunii Social Liberale, pentru a compensa voturile social-democrate, o nouă înțelegere cu UDMR ar fi numai bună, formațiunea fiind dispusă, cică, să șteargă cu buretele comportamentul de până acum (din al doilea mandat) al lui Bolojan. La o adică, colaborarea între PNL și UDMR la Oradea a mers strună în perioada 2008 – 2012. Ce-i drept, atunci nu au existat proiecte atât de sensibile precum potențiala demolare a unor străzi din zona centrală a municipiului. Chipurile, nici udemeriștii nu au primit cu urale și aplauze cele prezentate recent de edilul liberal. Rămâne de văzut cum va fi gestionată situația după ce USL nu va mai fi și în ce măsură interesul (fiecăreia dintre părți) va fi cel ce va purta fesul. Poate chiar în detrimentul așteptărilor populației care a mers la vot în vara anului 2012.
oct. 23, 2024 0
aug. 30, 2024 0
iul. 19, 2024 0
iul. 10, 2024 0
iul. 09, 2018 0
mai 20, 2018 0
mai 19, 2018 0
mai 06, 2018 0
Ceea ce nu au reusit liberalii, sunt din ce in ce mai aproare sa reuseasca social-democratii. Rupere USL ii duce pe social-democrati mai aproape de o noua alianta cu UDMR-ul. Ramane de vazut cine va avea castig de cauza in cursa pentru functia de presedinte al Romaniei.