Actualizat aprilie 9th, 2025 12:00 PM
feb. 19, 2014 Andrei Şandor Politică 0 1328 vizualizari
Ziua de foc de luni, 18 februarie, când conducerea centrală a liberalilor s-a întrunit pentru a găsi o soluție la criza guvernamentală din ultimele zile, s-a încheiat fără o decizie de ieșire de la guvernare a PNL. Președintele partidului și al Senatului, Crin Antonescu, a declarat că principala condiție pusă pentru păstrarea USL și continuarea gestionării împreună cu PSD a treburilor țării este desființarea Uniunii Social Democrate, structură electorală care a fost prezentată săptămâna trecută de PSD, UNPR și PC. Cică numai pentru alegerile europarlamentare. Liderul PNL spune că întemeierea unei asemenea alianțe electorale calcă în picioare Articolul 9 (punctul 8) din Protocolul USL. Se pare, așadar, că, în ciuda zvonurilor cum că unii urmau să ceară demisia din fruntea partidului a lui Crin Antonescu, acest lucru nu s-a mai întâmplat. De asemenea, în ședința de luni, membrii conducerii PNL au reconfirmat susținerea pentru propunerile ministeriale la care liberalii au dreptul. Acestea sunt: Klaus Iohannis (vicepremier/ministru de Interne), Eugen Nicolăescu (Finanțe), Cristian Bușoi (Sănătate) și Theodor Atanasiu (Economie). Legat de Guvern, în caz că USL va merge mai departe, Antonescu spune că va fi nevoie de operarea unei restructurări generale, astfel încât să fie redus numărul ministerelor și a altor structuri adiacente. Scopul ar fi o funcționare mai eficientă a Executivului condus de Victor Ponta.
ian. 13, 2023 0
mart. 16, 2017 0
oct. 30, 2014 0
sept. 08, 2014 0
mart. 19, 2025 0
dec. 09, 2024 0
dec. 02, 2024 0
dec. 01, 2024 0