Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iul. 19, 2017 Florin Coman Actualitate 0 8947 vizualizari
Aproape toate unităţile administrativ teritoriale din Bihor sunt cuprinse pe lista cu alocări de bani din etapa I a Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL). Potrivit ministrului de resort, Sevil Shhaideh, „alocările din buget pentru acest program urmează criterii foarte clare și foarte detaliate în programul de guvern”. Şefa Ministerului Dezvoltării a explicat miercuri, într-o conferinţă de presă, că a fost folosit modelul matematic cu date demografice pe județe, cât și capacitatea financiară a acestora. „S-a utilizat o medie ponderată între numărul unităților administrativ teritoriale din fiecare județ, populația din fiecare județ, suprafața județului și capacitatea financiară a fiecărui județ calculat în funcție pe impozitul pe venit la nivelul anului 2016”, a spus demnitarul. De asemenea, ministrul neagă acuzaţiile potrivit cărora ar fi alocat banii din PNDL pe criterii politice. Adică a fost utilizat principiul „primul venit, primul servit”.
Felia de „tort” a judeţului Bihor este de peste 750 de milioane de lei. Există 75 de unităţi administrativ teritoriale cuprinse pe lista banilor. Cea mai mare sumă pentru un obiect de investiţie este de 115,65 milioane de lei, reprezentând Rlucrarea de reabilitare şi modernizare a DJ 764 Beiuş – Roşia – Aştileu – Aleşd, pe o lungime de 33 de kilometri. Cea mai mică sumă apare în dreptul şantierului de reabilitare termică şi amenajare grupuri sanitare la Şcoala cu clasele I-IV din satul Lupoaia, comuna Holod: 87.784 lei. Vor mai veni în Bihor bani frumoşi pentru reabiliatre de străzi, pentru reţele de apă şi canalizare, centre medicale şi de permanenţă sau construire de pod (în Aleşd). Accesaţi fişierul Bihor_PNDL care conţine lista integrală cu obiectivele finanţate prin PNDL în prima etapă.
foto – euractiv.ro
mai 26, 2023 0
mai 08, 2023 0
iun. 22, 2022 0
iun. 03, 2022 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0