Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:24 PM
mai 25, 2012 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 1490 vizualizari
Zvonul politic al momentului, prezent de mai multe zile prin Oradea, este că președintele interimar al PDL Bihor, Ionel Avrigeanu (foto), ar avea intenții de părăsire a partidului. Iar destinația ar fi, precum cea a lui Petru Filip (alt fost președinte PDL Bihor), barca social-democrată. Dar asta nu e tot, cei care au lansat aces zvon au vrut să fie și foarte exacți, spunând că Avrigeanu va face mișcarea în data de 14 iunie. Nu în 11, nu în 17, ci în 14 iunie. E drept, lipsește ora, dar ziua e clară, zice-se. Având în vedere că persoane bine informate din două partide reprezentate la nivel orădean au vorbit despre această viitoare defectare, bihorstiri.ro l-a întrebat pe protagonistul rumorii care este situația. Joi, la sediul PDL Bihor, Ionel Avrigeanu s-a arătat mai mult decât amuzat, dar a recunoscut că și el a aflat despre prevestita lui plecare din partid. Liderul interimar al filialei democrat-liberale nu înțelege de unde au apărut zvonurile și de ce se vorbește despre data de 14 iunie, dar spune că ar vrea să pună un pariu cu cineva pe tema asta, mai ales că „ar fi buni niște bani pentru campania electorală”. Avrigeanu mai spune că i s-au făcut fel și fel de propuneri și la începutul anilor 2000, după ce a fost debarcat din conducerea de atunci a Consiliului Județean Bihor, în vederea intrării în PSD, dar nu a făcut-o. Și că nu o va face nici acum. Este posibil ca „plecarea” lui Ionel Avrigeanu să fi devenit un subiect de zvon politic deoarece ar urma ca fiica lui să se căsătorească în această vară cu fiul președintelui PSD Bihor, senatorul Ioan Mang.
ian. 31, 2023 0
feb. 12, 2022 0
iul. 15, 2021 0
apr. 25, 2021 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0