Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
apr. 06, 2012 Florin Coman Actualitate, Cultură 0 1824 vizualizari
Palatul Baroc a găzduit, ieri după amiază, lansarea unui volum monografic dedicat artiştilor plastici Veronica şi Traian Goga. Cartea este semnată de către conf.univ.dr. Maria Zintz.
Seara muzeală organizată de Complexul „Muzeul Ţării Crişurilor” a adus de această dată, pe „simeze”, o lucrare complexă intitulată “Traian Goga, Veronica Goga”. Evenimentul care s-a bucurat de o prezenţă numeroasă a fost deschis de Aurel Chiriac, directorul instituţiei. „Mariana Zintz este cea care de câţiva ani încearcă să impună astfel de monografii dedicate sculptorilor, arhitecţilor şi altor artişti plastici orădeni. Pentru noi un astfel de eveniment este o mare bucurie iar acesta, cu atât mai mult cu cât printre noi este prezent şi fiul Veronică şi a lui Traian Goga, arhitectul Horia Goga”. La rândul său autoarea volumului a trasat în linii mari activitatea celor doi artişti dar, cu precădere, a lui Traian Goga, motivând totodată de ce i-a ales pentru ai evoca în paginile unui volum de specialitate. „Traian şi Veronica Goga au fost doi mari artişti ai României, doi colorişti valoroşi, iar Traian Goga – în special – a fost unul dintre cei mai importanţi pictori români din a doua jumătate a secolului XX. Chiar dacă începuturile sale coincid cu începuturile realismului socialist, Traian Goga a depăşit acele momente impuse în perioada respectivă. El s-a inspirat foarte mult din viaţa satului românesc, din sărbătorile tradiţionale. Fiind un om care a iubit viaţa a surprins frumuseţile ei”, a explicat Maria Zintz. La eveniment a participat, ca invitat, şi istoricul de artă Negoiţă Lăptoiu, fost director al Muzeului de Artă din Cluj care la rândul său a avut câteva cuvinte de spus despre această carte dar şi despre munca autoarei. Volumul a fost lansat şi cu sprijinul autorităţilor locale, dar şi cu cel al fiului celor doi plasticieni evocaţi.
nov. 20, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 08, 2024 0
nov. 04, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0