Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mai 08, 2012 Andrei Şandor Actualitate 2 1517 vizualizari
România are din nou de a face cu un ministru al Educației cu „schelete” în dulap. După Daniel Funeriu, a cărui diplomă de bacalaureat nu a fost văzută nici până acum și după prima propunere pentru portofoliu în Guvernul Ponta, Corina Dumitrescu, retrasă de premierul desemnat din cauza unor aspecte dubioase din CV, a venit rândul senatorului orădean Ioan Mang, președintele PSD Bihor. Acesta este deja ministru „plenipotențiar” al Educației, primind ieri votul de încredere al Parlamentului și depunând jurământul în fața președintelui Traian Băsescu. Însă, suspiciunile de plagiat pe care le-a amintit deputatul PDL Doina Chircu în timpul audierilor din Comisiile de specialitate au rămas, iar versiunea online a ziarului România Liberă publică elemente care ar putea fi considerate dovezi clare că Mang a plagiat. Concret, ar fi vorba despre lucrarea științifică intitutlată „VHDL implementation of an error detection and correction module based on Hamming code”, apărută în Journal of Computer Science and Control System a Universității din Oradea (unde ministrul este cadru didactic). Articolul respectiv are doi co-autori: Erica Mang (soția ministrului) şi Constantin Popescu. Data apariției: 2 octombrie 2011. Potrivit sursei menționate, există pasaje întregi și chiar scheme preluate dintr-o lucrare similară, publicată în anul 2004 de către un anumit Simon Tam, denumită „Single Error Correction and Double Error Detection”. De fapt, ministrului Ioan Mang i s-ar putea reproșa că a preluat cu generozitate părți din lucrarea lui Tam, dar fără să precizeze că ar fi avut acordul autorului și fără a arăta sursa de inspirație, mai puțin în legătură cu o matrice, când semnatarii – inclusiv social-democratul orădean – fac trimitere la Simon Tam. Potrivit ziarului citat, liderul PSD Bihor ar fi comis-o și în cazul „Reconfigurable computing – a new paradigm”, text apărut în 2009 în aceeași publicație a Universității din Oradea. „La punctul B al lucrării, Mang decrie o serie de şapte aplicaţii. Patru dintre acestea sunt copiate cuvânt cu cuvânt – fără menţionarea sursei – dintr-o lucrare mai veche scrisă de Thomas Wollinger, Jorge Guajardo, Christog Paar numită „Security on FPGAs: State of the Art Implementations and Attacks” (2004), mai scrie România Liberă. Referitor la suspiciunile ridicate, senatorul Ioan Mang a declarat la audiere că în momentul în care va fi acuzat oficial de plagiat se va retrage „din orice funcție publică”.
Liderul social-democrat nu este primul caz de ministru bihorean proaspăt intrat în pâine care se confruntă cu atacuri de acest gen. În august 2011, tot în ziua în care urma să depună jurământul la Cotroceni, presa centrală a început să-l descoase pe dr. Ritli Ladislau (fostul ministru al Sănătății) în legătură cu acțiunile pe care le-a avut într-o firmă care se ocupa de medicamente pentru bolnavii oncologici. De asemenea, medicul a fost luat în colimator și pentru că, prin firma respectivă, ar fi derulat un contract cu Spitalul Municipal de la Oradea, Ritli fiind și director medical al unității.
[nggallery id=891]
iul. 30, 2024 0
mai 28, 2024 0
mai 15, 2024 0
aug. 26, 2023 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
A nu se compara Funeriu, care a fost super corect, cu studii in strainatate mult mai sus ca bac-ul romanesc, pe care l-a şi demonstrat cât de corupt era, singurul care a cerut şi a impus corectitudine la examen.