Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
dec. 10, 2022 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 1071 vizualizari
Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința extraordinară de îndată de astăzi, 9 decembrie, depunerea cererii de finanțare cu fonduri europene a unui proiect pentru amenajarea de piste de biciclete în județul Bihor, înspre Alba și Cluj.
Proiectul ar urma să fie finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din Investiția I.4 „Implementarea a 3.000 km de trasee cicloturistice la nivel național”, Componenta 11 – Turism și Cultură. Condițiile de eligibilitate prevăd asocierea între minimum trei județe și o continuitate de cel puțin 150 de kilometri a pistei de biciclete.
„Conform ghidului de finanțare, sunt eligibile Consiliile județene și Apele Române. În baza înțelegerii pe care am făcut-o cu colegii noștri de la Apele Române, dânșii au depus un proiect în zona de nord a județului Bihor, unde au rambleuri de diguri în zona Valea Ierului – Barcău. Consiliul Județean Bihor a pregătit un proiect pe două direcții. O direcție înspre județul Alba, pe rambleul liniei de cale ferată de la Cordău către Holod, urmând apoi drumurile județene, și cealaltă direcție este înspre Cluj, pe Valea Crișului Repede, urmând digurile Hidroelectrica și drumurile județene din zonă”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.
Consiliul Județean Bihor intenționează să amenajeze 338 de kilometri de piste de biciclete, traversând 35 de unități administrativ-teritoriale din județ, partenere în acest proiect. Traseul total care străbate cele trei județe (Bihor, Alba și Cluj) va avea 780 de kilometri.
Vă reamintim că în anul 2021 a fost încheiat un acord de parteneriat între Consiliile Județene Bihor, Alba și Cluj pentru dezvoltarea și promovarea turistică a zonei carstice a Munților Apuseni, prin care cele trei părți au convenit să realizeze mai multe obiective de interes comun.
Termenul limită pentru depunerea cererii de finanțare este 11 decembrie.
nov. 19, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0