Actualizat aprilie 9th, 2025 12:06 AM
iun. 11, 2015 Andrei Şandor Administrație 0 4515 vizualizari
Conducerea Municipalității merge mai departe pe calea apropierii de cetățean și extinde sistemul prietenos de relații cu publicul și la instituțiile subordonate Consiliului Local Oradea. Joi, 11 iunie, conducerea Companiei de Apă Oradea (CAO), city managerul Eduard Florea și primarul Ilie Bolojan s-au felicitat reciproc la inaugurarea oficială a Centrului destinat clienților furnizorului de apă și servicii de canalizare. Situat pe str. Duiliu Zamfirescu, în locul vechii casierii simple, incinta apare aproape total schimbată. Podea nouă, mobilier nou și adaptat noii funcțiuni generale a „casierie”, monitoare de informare și ghișee la care cetățenii își pot plăti facturile sau pot cere informații diverse. Și parcă și plata se efectuează mai puțin dureros atunci când ambiența e mai plăcută, iar persoana din fața ta zâmbește și își stă la dispoziție cu orice informație. Managerul Ovidiu Gavra spune că instituția pe care o conduce și-a planificat de mai multă vreme realizarea unui Centru de relații cu publicul, dar subiectul a putut fi concretizat mai ales după ce și noul director comercial al CAO, Ovidiu Mureșan, s-a implicat în chestiune. Acesta din urmă a precizat că investițiile noi au fost făcute doar în pardoseală, mobilier, uniforme pentru angajați și branduirea zonei destinate Centrului. Mobilierul, spune Mureșan, a costat în jur de 5.000 de euro. Dar partea aparent cea mai importantă este cea privitoare la relaționarea dintre angajații de acolo și cetățeni. Specialist în trainingul personalului pe asemenea subiecte, Ovidiu Mureșan a derulat adevărate cursuri de public relations cu personalul care deservește Centrul de pe str. D. Zamfirescu. Iar oamenii au deprins tainele bunei înțelegeri cu cei care vin să încheie contracte și să plătească facturi. Managerul Eduard Florea a declarat că spațiul de la CAO seamănă, oarecum, cu Pirmida de la parterul Primăriei, iar șeful administrației locale, Ilie Bolojan, deși a ajuns cu o mică întârziere la evenimentul de prezentare, a preferat să nu facă declarații. Dar i-a felicitat pe cei de la CAO pentru inițiativă și pentru modul în care privesc relația cu plătitorii de facturi, taxe și impozite din Oradea și celelalte localități aflate sub jurisdicția furnizorului regional de apă potabilă.
aug. 25, 2017 0
aug. 09, 2017 0
iul. 25, 2017 0
iun. 23, 2017 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 04, 2025 0