Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
mart. 26, 2018 Florin Coman Actualitate, Cultură 0 1689 vizualizari
Celebrul personaj al cărui nas din lemn se lungeşte în funcţie de minciunile pe care le spune, Pinocchio, învie şi la Oradea, într-un spectacol al actorilor de la Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria. În regia Adelei Moldovan şi cu o scenografie semnată Marian Sandu, spectacolul va fi prezentat, în premieră, în ultima zi a acestei luni, sâmbătă (31 martie), la Sala Arcadia, de la ora 11. Şi, în aceeaşi zi, de la ora 13, el va mai fi jucat o dată, semn că cererea e mare. De altfel, secretariatul literar al Teatrului precizează că nu prea mai sunt bilete pentru prima zi în care cei interesaţi se pot (re)întâlni cu Pinocchio. Actorii Consuela Egyed, Zentania Lupșe, Armanca Serac, Florian Silaghi, Andrei Fazecaș, Patrick Negrean și Alexandru Pop vor da viaţă personajelor. Dacă nu aveţi posibilitatea să vedeţi „Pinocchio” în data de 31 martie, următoarele reprezentații au fost deja planificate: 5 aprilie, ora 17, respectiv 21 aprilie, de la orele 11 și 13. Tot în Pasajul Vulturul Negru. Biletele sunt puse în vânzare la Agenţia Teatrului (de marți până vineri în intervalul orar 12 – 18, iar în weekend între orele 10 – 13) și online pe biletmaster.ro.
foto – geekandsundry.com
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0