Ulterior, însuși șeful Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Bihor, Ioan Huluban, a menționat pentru ziariști că organizatorii protestului vor fi amendați potrivit Legii 66 din 1991 tocmai pentru că nu aveau autorizațiile de rigoare. Astfel, amenda poate merge până la 10.000 lei. Se pare, însă, că social-democrații nu au aflat sau nu doresc să se știe că au încălcat legea prin pichetarea neautorizată de azi. Și asta doar pentru a se supune unei directive de partid. Liderul grupului de consilieri PSD din Consiliul Local Oradea, Ovidiu Mureșan (în foto – dialog cu șeful jandarmilor), unul dintre principalele figuri de la manifestația de azi, a declarat pentru portalul nostru că jandarmii nu au făcut altceva decât să ia datele organizatorilor. Concret, Mureșan susține că nu a primit niciun fel de sancțiune bănească de la IJJ Bihor. Rămâne să credem pe cuvânt. Dar pe cine?