Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
iun. 14, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1286 vizualizari
Administratorii Peșterii Farcu din comuna Roșia au finalizat amenajarea unei noi atracții pentru ce vizitează acest obiectiv turistic. Este vorba despre o adevărată probă de curaj, iar cei ce au rău de înălțime nu sunbt sfătuiți să încerce senzațiile tari oferite. „Pe tunelul de acces ce duce spre galeria cu cristale, a fost amenajată o punte ce traversează un spectaculos aven de 79 de metri adâncime. Prima parte a acestuia, mai precis, un puț vertical ce măsoară 11 metri, a fost iluminată, deschizând astfel vizitatorilor o inedită perspectivă către măruntaiele pământului”, informează Centrul pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă Bihor. Potrivit custodelui peșterii, noua atracție a devenit deja un punct de interes pentru vizitatori, aceștia oprindu-se pe punte pentru a privi „către hăul care se cască chiar sub picioarele lor”. În același timp, cei care trec pe la Farcu și care vor să mai petreacă niște ore în Pădurea Craiului, pot să se dea cu tiroliana care traversează valea Meziadului. Ruta dus-întors e de 150 de metri, iar temerarii sunt supravegheați de doi monitori, aflați la cele două capete ale traseului suspendat la o înălțime maximă de cica 50 de metri.
iul. 11, 2017 0
iun. 22, 2017 0
apr. 04, 2017 0
mart. 14, 2017 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0