Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
ian. 27, 2023 Adrian Popa Actualitate 0 1049 vizualizari
Joi, 26 ianuarie, în intervalul orar 18.00 – 12.00, polițiștii bihoreni au acționat pe raza circumscripțiilor judiciare Salonta, Oradea și Marghita pentru a preveni și combate delictele din domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos, pentru siguranța traficului rutier și pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică în rândul comunităților locale.
În cadrul acțiunii, în care au fost implicați 38 de polițiști de la Serviciul de Ordine Publică, de la Biroul Rutier și de la Biroul de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Salonta, de la Secția nr.9 de Poliție Rurală Cefa, de la Secția nr.8 de Poliție Rurală Tinca, de la Biroul Siguranță Școlară și polițiști ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Oradea, au fost legitimate 265 de persoane, au fost controlate 193 de autovehicule, au fost efectuate controale la 24 de societăți comerciale, din care trei depozite de material lemnos și au fost verificați patru agenți de pază.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 49 de sancțiuni contravenționale, din care, două la H.G. nr.301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, patru sancțiuni potrivit prevederilor Legii nr.171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, una în baza Legii nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor și două la Legea 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 40 la Codul Rutier, valoarea totală a amenzilor fiind de 61.775 de lei.
Totodată, au fost confiscați 816,64 metri cubi de material lemnos, în valoare de 369.534 de lei, din care au fost confiscați valoric 499,42 metri cubi de lemn rotund, de diferite specii, 275 de metri cubi de cherestea, de diferite specii, iar 42,22 de metri cubi de cherestea, de diferite specii au fost confiscați faptic.
De asemenea, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au fost prezenți în două instituții de învățământ din municipiul Salonta și au susținut activități pe tema prevenirii violenței în mediul școlar, a efectelor negative ale fenomenului de bullying și cyberbullying, precum și pentru prevenirea și reducerea riscurilor asociate consumului de alcool, droguri și substanțe psihoactive, având ca beneficiari 125 de liceeni.
Exemple:
– Peste 541 de metri cubi de cherestea și lemn rotund, în valoare de peste 139.000 de lei, confiscați faptic sau valoric de polițiștii bihoreni, de la o societate comercială.
Astfel, joi, 26 ianuarie a.c., polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Oradea au efectuat controale la două depozite de material lemnos din localitățile bihorene Diosig și Galoșpetreu, aparținând unei societăți comerciale cu sediul în comuna Diosig, județul Bihor, în cadrul cărora au constatat că societatea comercială respectivă deținea, în stocurile faptice, 42,22 metri cubi de cherestea, din speciile carpen și fag, care nu se regăseau în stocurile scriptice.
Totodată, în cadrul controlului efectuat, s-a constatat că, în perioada 1 august 2022 – 26 ianuarie a.c., societatea comercială ar fi expediat 499,42 metri cubi de lemn rotund, de diferite specii, fără proveniență legală.
În consecință, societatea comercială a fost sancționată contravențional, conform prevederilor Legii nr.171/2010, cu amenzi în valoare totală de 25.000 de lei.
Totodată, a fost dispusă confiscarea faptică a celor 42,22 metri cubi de cherestea, de diferite specii, în valoare de 40.584 de lei, descoperită în depozitul societății și confiscarea valorică a celor 499,42 metri cubi de lemn rotund, de diferite specii, în valoare de 98.421 de lei, expediați fără proveniență legală.
*
– 275 de metri cubi de cherestea, expediați fără proveniență legală, în valoare de peste 230.000 de lei, confiscați valoric de polițiștii bihoreni, de la o societate comercială.
Joi, 26 ianuarie a.c., în urma unui control efectuat de polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Oradea la depozitul de material lemnos al unei societăți comerciale cu sediul în localitatea bihoreană Galoșpetreu, s-a constatat că, în perioada 1 august 2022 – 26 ianuarie a.c., societatea comercială respectivă ar fi expediat 275 de metri cubi de cherestea, de diferite specii, fără proveniență legală.
În consecință, societatea comercială a fost sancționată contravențional, conform prevederilor Legii nr.171/2010, cu amendă în valoare de 15.000 de lei.
Totodată, a fost dispusă confiscarea valorică a celor 275 de metri cubi de cherestea, de diferite specii, în valoare de 230.529 de lei, expediați fără proveniență legală.
nov. 14, 2024 0
nov. 06, 2024 0
oct. 24, 2024 0
oct. 14, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0