Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iun. 29, 2023 Adrian Popa Actualitate 0 979 vizualizari
Miercuri, 28 iunie, în intervalul orar 09.00 – 13.00, polițiștii bihoreni au acționat pe raza circumscripției judiciare Beiuș, pentru a preveni și combate delictele din domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos, a faptelor de braconaj piscicol, pentru siguranța traficului rutier și pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică în rândul comunităților locale.
În cadrul acțiunii, în care au fost implicați 32 de polițiști de la Serviciul de Ordine Publică, de la Poliția Municipiului Beiuș, de la Biroul Rutier Beiuș, de la Secția nr.2 de Poliție Rurală Beiuș din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, alături de jandarmi bihoreni, de reprezentanți ai Gărzii Forestiere Oradea și ai Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Bihor, au fost legitimate 183 de persoane, au fost controlate 165 de autovehicule, au fost efectuate controale la șase societăți comerciale, dintre care un depozit de material lemnos și au fost verificați trei agenți de pază.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 56 de sancțiuni contravenționale, dintre care, două au fost potrivit prevederilor Legii nr.171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, una la H.G. nr.301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, iar 53 de sancțiuni au fost aplicate pentru abateri de la Codul Rutier, valoarea totală a amenzilor fiind de 26.465 de lei.
Totodată, au fost confiscați valoric 50,87 metri cubi de material lemnos, de diferite specii, în valoare totală de 11.324 de lei, 5,6 kg. de peşte, de diferite specii, în valoare de 450 de lei și o plasă monofilament, în valoare de 250 de lei, valoarea totală a bunurilor confiscate fiind de 12.024 de lei.
Exemple:
Zeci de metri cubi de lemn rotund, de diferite specii, fără proveniență legală, expediați de o societate comercială, confiscați valoric de polițiști.
Astfel, miercuri, 28 iunie, în urma unui control efectuat de polițiștii – Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Oradea la depozitul de material lemnos al unei societăței comerciale din comuna Ceica, județul Bihor, s-a constatat faptul că, în perioada 18 februarie – 12 iunie a.c., societatea comercială ar fi expediat, 50,87 metri cubi de lemn rotund, de diferite specii, fără proveniență legală.
În consecință, societatea comercială a fost sancționată contravențional, conform prevederilor Legii nr.171/2010, cu amendă în valoare de 3.000 de lei.
Totodată, a fost dispusă confiscarea valorică a celor 50,87 metri cubi de lemn rotund, în valoare de 11.324 de lei, expediați fără proveniență legală.
*
Pești de diferite specii și plasa monofilament folosită pentru capturarea acestora, confiscate de la un bărbat, bănuit de braconaj piscicol.
Miercuri, 28 iunie, polițiștii Serviciului de ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu reprezentanți ai Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Bihor, au acționat pe albia Crişului Negru, pentru prevenirea şi combaterea braconajului piscicol.
Astfel, pe raza localităţii bihorene Tăut, a fost depistat un bărbat de 45 de ani, localnic, având asupra sa 5,6 kg. de peşte de diferite specii, pe care este bănuit că l-ar fi braconat în cursul aceleiași dimineți, din apele Crișului Negru, cu ajutorul unei plase monofilament, de 25 de metri, pe care acesta o avea asupra sa.
În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial.
De asemenea, a fost dispusă ridicarea în vederea confiscării a celor 5,6 kg. de pește, de diferite specii, precum şi a plasei monofilament.
iul. 19, 2024 0
iun. 14, 2024 0
mart. 05, 2024 0
feb. 28, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0