Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
apr. 24, 2021 Adrian Popa Actualitate, Frontpage 0 1157 vizualizari
Peste 450 de poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigarea criminalității economice, poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători ai Serviciului Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor vor fi la datorie, în perioada 24 – 25 aprilie, cu prilejul Sărbătorii Floriilor, pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi pentru a interveni atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.
Zilnic, peste 130 de patrule de siguranţă publică, pedestre şi auto vor acţiona pe raza județului Bihor pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.
Poliţiştii bihoreni vor acţiona zilnic, în echipe mixte, împreună cu jandarmi, polițiști locali și cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, atât pentru îndeplinirea responsabilităţilor necesare asigurării unui climat public de ordine şi siguranţă, precum şi pentru verificarea respectării măsurilor impuse pentru limitarea efectelor pandemiei de COVID-19.
De asemenea, duminică, 25 aprilie, se va acorda o atenţie deosebită zonelor bisericilor și lăcașurilor de cult, în care urmează a se desfăşura ceremonii și slujbe religioase. În aceste zone vor acționa echipe mixte de ordine publică, pentru menţinerea unui climat corespunzător de siguranţă, pentru prevenirea infracţiunilor cu violenţă şi a furturilor.
În toată această perioadă, vor fi prezente în teren patrule ale polițiștilor de ordine și siguranță publică, iar efectivele de poliție rutieră vor utiliza autospecialele dotate cu aparatură radar, în vederea prevenirii excesului de viteză.
Polițiștii rutieri și de ordine publică bihoreni vor acţiona pe întreaga reţea de drumuri din județul Bihor, în vederea fluidizării circulaţiei şi prevenirii evenimentelor rutiere, precum şi prin intensificarea activităţilor specifice, potrivit competenţelor, pentru depistarea celor care conduc cu viteză sau sub influenţa băuturilor alcoolice.
Poliţiştii de la transporturi vor asigura patrularea în trenurile de călători, precum şi în staţii, triaje de cale ferată și aerogări.
Menționăm că acțiunile de verificare pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19 vor continua zilnic, la nivelul județului Bihor. Acestea se vor desfășura integrat, împreună cu partenerii instituționali.
Astfel, echipe mixte de polițiști și jandarmi, împreună cu polițiști locali, pompieri și cu reprezentanți ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și ai altor instituții cu atribuții de control, vor desfășura activități specifice în centre comerciale, piețe, mijloace de transport în comun și pe terase, scopul fiind acela de a verifica dacă sunt respectate măsurile de protecție sanitară luate de autorități.
Scopul acestor acțiuni nu este acela de a aplica sancțiuni, ci de a identifica și preveni acele activități sau comportamente care ar conduce la răspândirea COVID-19.
Pentru asigurarea unui climat de siguranță, este nevoie ca fiecare cetățean să dea dovadă de responsabilitate și să respecte cu strictețe măsurile dispuse de autorități.
Purtarea măștii de protecție, în mod corect, astfel încât să acopere nasul și gura, rămâne obligatorie, în toate spațiile publice, inclusiv în lăcașurile de cult, pe timpul oficierii slujbelor.
Cetățenii pot sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară apelând la linia TelVerde – 0800800165.
*
Când aveţi nevoie de noi, apelaţi cu încredere 112 – Apelul Unic de Urgenţă!
*
Pentru sărbători în liniște și siguranță, poliţiştii bihoreni vă recomandă:
– În zonele aglomerate din pieţe, gări, autogări, magazine, lăcaşuri de cult, fiţi foarte atenţi cu banii şi obiectele personale!
– Nu purtaţi portmoneul în buzunarele exterioare ale hainelor, în sacoşă sau la vedere!
– Nu păstraţi în acelaşi loc banii, actele personale şi cheile apartamentului!
– În aglomeraţie, dacă vă simţiţi bruscaţi, controlaţi-vă geanta sau portmoneul chiar în acel moment! Priviţi cu atenţie persoanele din jurul vostru pentru a reţine cât mai multe detalii despre cei care ar putea să vă sustragă bunuri.
– În mijloacele de transport în comun, ţineţi-vă bagajele în braţe; o geantă purtată pe umăr reprezintă o tentație pentru hoţi;
– Buzunarul de la spatele pantalonului este vulnerabil la urcarea şi coborârea în mijlocul de transport în comun; prin urmare, ţineţi-vă portmoneul şi actele într-un buzunar interior al vestimentaţiei;
– De asemenea, pentru a preveni furturile din autoturisme, asigurați portierele atunci când parcați!
– Nu lăsați în autoturism obiecte personale şi nici actele autoturismului, pentru că acestea pot fi sustrase și folosite, ulterior, de infractori!
– Evitaţi pe cât posibil locurile izolate sau neiluminate.
– În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist ori sunaţi la 112 – Apelul Unic de Urgenţă!
Recomandări pentru conducătorii auto:
– Circulaţi cu viteză adaptată permanent condiţiilor din trafic, în special când se circulă în coloană şi nu uitaţi de politeţea rutieră. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, în mers, măriţi distanţa dintre vehicule.
– Conduceţi prudent, fără bruscarea comenzilor autoturismului, asiguraţi-vă temeinic înainte de efectuarea fiecărei manevre şi evitaţi depăşirile care, în condiţii de vizibilitate redusă şi carosabil umed, se dovedesc extrem de periculoase.
– Respectaţi regimului legal de viteză! Poliţiştii rutieri reamintesc că viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.
– Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.
– Pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia şi să traverseze numai după ce sunt siguri că o pot face în siguranţă. Este recomandat să evite, pe cât posibil, folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă.
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0