Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
ian. 04, 2021 Adrian Popa Actualitate 0 942 vizualizari
În perioada 1 – 3 ianuarie, pompierii militari din cadrul unității și subunităţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor au desfăşurat 47 de misiuni de acordare a primului ajutor calificat și stingere a incendiilor.
Misiuni desfășurate de echipajele SMURD Bihor
În primele trei zile ale anului, cele 10 echipaje de pompieri militari paramedici și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Bihor au intervenit pentru acordarea primului ajutor calificat şi a asistenţei medicale de urgenţă unui număr de 44 de persoane care prezentau diverse afecţiuni: cefalee, hipertensiune arterială, fracturi, traumatisme, plăgi, intoxicații, contuzii şi alte probleme de natură medicală.
Accidente în timpul activităților de recreere
Sâmbătă, 2 ianuarie, echipajul de paramedici al Secției de Pompieri Beiuș a intervenit în stațiunea Stâna de Vale, pentru acordarea primului ajutor calificat unei tinere, în vârstă de 18 ani, care prezenta suspiciune de fractură gleznă, iar paramedicii Stației de Pompieri Ștei, au fost mobilizați duminică, 3 ianuarie a.c., la Vârtop, unde o minoră, în vârstă de 13 ani, a suferit un accident la schi, în urma căruia prezenta dureri la genunchiul drept. Pompierii militari paramedici au acordat celor două tinere, îngrijirile necesare, transportându-le ulterior la Camera de Primire Urgențe a Spitalului Municipal Beiuș.
Incendiu în noaptea de Revelion
În cursul nopții de joi spre vineri, 1 ianuarie, în jurul orei 00.05, pompierii Secției Beiuș au fost alertați pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la un hambar din curtea unei gospodării situate în localitatea Crâncești, comuna Dobrești, eveniment provocat, cel mai probabil, de jocul copiilor cu focul.
Echipajele de pompieri au stins incendiul în limitele găsite, împiedicând propagarea flăcărilor.
În urma evenimentului, au ars bunuri din interiorul construcției, depozitate pe o suprafață de circa 30 de metri pătrați (baloți de paie și șipci din lemn).
Incendii în Haieu și Dobrești
Vineri, 1 ianuarie, în jurul orei 12.35, echipajele Gărzii de Pompieri 1 Mai au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la camera centralei termice din cadrul unei gospodării situate în localitatea Haieu, reușind în aproximativ 15 minute, să lichideze focarele și să împiedice producerea de pagube materiale
Cauza probabilă a evenimentului a constituit-o coșul de fum necurățat de funingine.
Sâmbătă, 2 ianuarie, între orele 17.00 – 21.45. pompierii militari din cadrul Gărzii Sălard au localizat și lichidat un incendiu produs la o gospodărie din Șușturogi, comuna Cetariu.
La sosirea forțelor de intervenție, flăcările se manifestau violent la o șură și la acoperișul unui adăpost de animale, cu pericol de propagare la alte anexe aflate în apropiere.
Ca urmare a evenimentului, generat, cel mai probabil de un scurtcircuit electric, au ars acoperișurile celor două construcții, pe o suprafață cumulată de circa 150 metri pătrați și plante furajere depozitate în șură (lucernă și porumb).
Din fericire, în urma producerii celor trei incendii menționate, nu au existat persoane rănite.
nov. 19, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0