
Joi, 29 mai 2025, în Sala Festivă a Liceului de Arte din Oradea a avut loc cea de-a XV-a ediție a Festivalului Copiilor, un eveniment dedicat creativității și talentului artistic al celor mici. Festivalul a fost organizat de Asociația Pro Bambini Oradea, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor și Liceul de Arte Oradea.
Peste 350 de elevi au urcat pe scenă și au susținut un spectacol cultural-artistic. Acesta a cuprins momente de muzică, dans, poezie și alte forme de exprimare artistică.
Au participat elevi din mai multe unități de învățământ din Oradea și județul Bihor (A. Iancu, Oltea Doamna, Greco-Catolic, Don Orione, Liceul de Arte, Liceul Ortodox, Săcuieni (Petofi Sandor), Șc. Gimn Szalardi Janos – Sălard, Școala Dacia, Liceul Tehnologic Felix, Colegiul Național Iosif Vulcan, Școala Gimnazială din Roșia) etc.
Pentru mulți dintre micii artiști, a fost prima întâlnire cu scena. A fost o experiență emoționantă, dar au reușit să-și depășească tracul și s-au descurcat minunat.
Tot în cadrul festivalului a avut loc și vernisajul expoziției de creații artistice trimise la concursul național „Visul meu de copil” (ediția a XV). Expoziția a fost alcătuită din lucrări ale unor elevi din Oradea și județul Bihor, și din alte județe ale țării (peste 250 de creații artistice: desene, colaje, picturi, modelaje).
Evenimentul a fost sprijinit de Benvenuti, Cabinet avocat Diana David, cabinet avocat Cristian Rusu și European Drinks.
„Festivalul este organizat din 2009 și își propune să descopere și să sprijine noi talente, să-i ajute pe copii să își învingă emoțiile, să dobândească încredere în sine și să se exprime într-un cadru în care se simt susținuți”, a declarat Crina Dobocan, președintele Asociației Pro Bambini.
„Copilăria este inima tuturor vârstelor. E locul în care începem să visăm și să credem că orice este posibil”, a spus prof. Valeria Bunica, directorul executiv al ONG-ului.
Evenimentul a fost organizat în avans de Ziua Internațională a Copilului, 1 Iunie.




