Actualizat noiembrie 24th, 2024 10:54 PM
sept. 14, 2020 Adrian Popa Actualitate 0 1862 vizualizari
În perioada 11 – 13 septembrie, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.
Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.
Ca urmare a abaterilor constatate în trafic, au fost aplicate 332 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 145.470 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 27 de permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute trei certificate de înmatriculare, au fost constatate nouă infracțiuni și 14 tamponări.
265 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 37 de participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, cinci sancțiuni au fost aplicate pentru conducere sub influența alcoolului, au fost sancționate opt depășiri neregulamentare, iar 17 sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.
Astfel, vineri, 11 septembrie a.c., la ora 08.07, pe Calea Aradului din municipiul Oradea a fost depistat în trafic un bărbat de 45 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 103 km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 50 de km/h.
Conducătorul autoturismului care a depăşit limitele legale de viteză cu peste 50 de km/h a fost sancţionat contravenţional cu 9 – 20 de puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.
ATENŢIE!
– Neadaptarea vitezei la condiţiile de drum reprezintă una dintre principalele cauze generatoare de evenimente rutiere!
– Adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum şi de trafic!
*
Oradea / Implicat într-un eveniment rutier fără victime, în timp ce conducea sub influența alcoolului
Duminică, 13 septembrie, la ora 21.08, pe strada Căii Ferate din municipiul Oradea, a fost depistat în trafic un tânăr de 21 de ani, din municipiul Calafat, județul Dolj, care, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, a fost implicat într-un eveniment rutier fără victime.
Conducătorului autoturismului i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și în vauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.
*
Oradea / Cercetat penal pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului a unui autoturism neînmatriculat
Luni, 14 septembrie, la ora 02.30, pe strada Mareșal Alexandru Averescu din municipiul Oradea, polițiștii de ordine publică orădeni au depistat în trafic un bărbat de 29 de ani, din comuna Sânmihaiu, județul Timiș, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat și fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În urma testării conducătorului autoturismului cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorului autoturismului i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și în vauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.
*
Cercetați penal pentru conducere sub influența alcoolului
Duminică, 13 septembrie, la ora 23.10, pe drumul comunal 252, în localitatea bihoreană Chișcău, polițiștii din Ştei au depistat în trafic un bărbat de 22 de ani, din comuna Pietroasa, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, având o concentraţie alcoolică de 0,84 mg/l alcool pur în aer expirat.
De asemenea, sâmbătă, 12 septembrie, la ora 18.45, pe drumul comunal 231, în localitatea bihoreană Finiș, polițiștii Secţiei nr.2 de Poliţie Rurală Beiuș au depistat în trafic un localnic de 41 de ani, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorilor auto le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și în ambele cazuri a fost întocmit dosar de cercetare penală.
*
Depistat în trafic, în timp ce conducea fără permis, un moped neînregistrat
Duminică, 13 septembrie, la ora 14.00, polițiștii Secției nr.3 de Poliție Rurală Biharia au depistat în trafic un bărbat de 28 de ani, din comuna Brusturi, județ Bihor, în timp ce conducea un moped neînregistrat și fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.
*
RECOMANDĂRI PREVENTIVE
ADRESATE CONDUCĂTORILOR AUTO:
Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!
– Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!
– Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă, ninsoare sau ceaţă densă!
– Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident;
– Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice;
– Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi! Planificaţi-vă în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgeţi într-o zi mai mult de 300 de kilometri.
– Este chiar indicat să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţele!
– Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacele de transport în comun sau a altor autovehicule!
nov. 20, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 11, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0