Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iul. 13, 2022 Adrian Popa Actualitate, Frontpage 0 944 vizualizari
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, nu au permis intrarea în ţară a două automarfare încărcate cu peste 31.000 kilograme de deșeuri constând în cauciucuri uzate și îmbrăcăminte second hand, pentru care șoferii nu au putut prezenta documentele necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare.
În data de 12.07.2022, în jurul orei 18.00, poliţiştii de frontieră bihoreni au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a trei automarfare conduse de cetăţeni români. Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, cauciucuri uzate și haine second hand de la două societăți comerciale din Ungaria și Italia pentru firme din România.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau încărcate cu peste 31.000 kilograme de deșeuri constând în cauciucuri uzate și haine second hand, pentru care șoferii nu au prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.
În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste mijloace de transport.
nov. 20, 2024 0
nov. 06, 2024 0
iun. 21, 2024 0
iun. 19, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0