Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
sept. 08, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 1366 vizualizari
Reușită demnă de menționat pentru polițiștii Compartimentului Delicte Silvice din cadrul IPJ Bihor. Miercuri dimineață (6 septembrie), aceștia au acționat pe raza comunei Borș și au depistat în trafic un bărbat de 58 de ani, domiciliat în Târgu-Frumos (Iași). În calitate de șofer, angajat al unei societăți comerciale din același județ, omul transporta cu o autoutilitară cu semiremorcă 34,65 metri cubi de cherestea de rășinoase. Problema e că marfa era fără aviz de însoțire a transportului de material lemnos. „Față de societatea comercială respectivă a fost luată măsura sancționării contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.171/2010 cu amendă în valoare de 10.000 lei, iar materialul lemnos fără documente legale, în valoare de 18.607 lei, a fost confiscat și predat în custodie la Ocolul Silvic Oradea. Totodată, conform prevederilor legale, polițiștii Compartimentului Delicte Silvice au confiscat și semiremorca cu care a fost efectuat transportul de material lemnos fără documente legale”, informează comisarul Alina Dinu, purtător de cuvânt al Poliției bihorene.
foto – ziarulunirea.ro
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0