Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iun. 30, 2023 Adrian Popa Actualitate 0 477 vizualizari
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Borș II și Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatelor Județene Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, au efectuat controlul, la intrarea în ţară, a trei mijloace de transport încărcate cu peste 28 de tone de deșeuri, constând în haine second-hand,, cauciucuri, baterii, acumulatori și obiecte sanitare.
Autorităţile de control nu au permis intrarea în ţară a mijloacelor de transport întrucât nu erau îndeplinite condiţiile legale necesare transportului.
În ultimele 48 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II și Nădlac II au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific a trei automarfare conduse de trei cetățeni români. Șoferii transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri constând în haine second-hand,, cauciucuri, baterii, acumulatori și obiecte sanitare, de la societăți comerciale din Belgia, Suedia și Ungaria, pentru firme din România.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatelor Județene Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.
Astfel, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau încărcate cu 28.157 kg de deșeuri, constând în haine second-hand, cauciucuri, baterii, acumulatori și obiecte sanitare, pentru care șoferii nu au prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.
În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României a mijloacelor de transport în cauză, deşeurile fiind returnate societăţilor expeditoare.
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 16, 2024 0
nov. 06, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0