Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iun. 17, 2021 Adrian Popa Actualitate 0 1017 vizualizari
Poliţiştii de frontieră bihoreni și arădeni, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Bihor și Arad, nu au permis intrarea în ţară a două mijloace de transport încărcate cu peste 25.000 de kilograme de deșeuri constând în PET-uri uzate şi textile, pentru care șoferii nu au putut prezenta documente necesare importului.
* În data de 16 iunie, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș au efectuat pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui automarfar, condus de un cetăţean român, în vârstă de 48 de ani. Acesta transporta conform documentelor de însoțire a mărfii, PET-uri uzate de la o societate comercială din Slovacia pentru o firmă din România.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Gărzii de Mediu Oradea.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era încărcat cu PET-uri uzate care erau de fapt deşeuri, pentru care șoferul nu a prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru transferul de deşeuri. În total, vehiculul transporta 15.4540 de kilograme de deşeuri.
* Tot în data de 16 iunie, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui automarfar, condus de un cetăţean român. Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, textile second-hand de la o societate comercială din Norvegia pentru o firmă din România.
Şi de data aceasta au existat suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor, iar poliţiştii de frontieră arădeni au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului General București din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, care, în urma analizei documentelor prezentate, au stabilit faptul că încărcătura supusă controlului nu îndeplinește condițiile legale de intrare pe teritoriul țării, șoferul neavând documentația necesară prevăzută de lege pentru transferul de deşeuri. În total, vehiculul transporta 9.500 de kilograme de deşeuri.
În ambele cazuri, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a mărfurilor transportate.
Şaisprezece migranti ascunsi printre mobila transportata intr-un automarfar
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II au depistat șaisprezece cetăţeni din Irak, Somalia, Turcia și Siria, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un automarfar incarcat cu mobila.
În data de 17 iunie, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, aflat la volanul unui automarfar înmatriculat în Turcia. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, mobilă, pe ruta Turcia-Franța.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiți, ascunși în compartimentul pentru marfă, șaisprezece cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Irak, Somalia, Turcia și Siria, cu vârste cuprinse între 15 și 31 de ani, solicitanți de azil în România.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 16, 2024 0
nov. 06, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0