Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
apr. 18, 2023 Adrian Popa Actualitate 0 999 vizualizari
Au fost depistați șoferi sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis, au fost reținute 30 de permise de conducere, iar 123 dintre sancțiunile aplicate au fost pentru exces de viteză.
În perioada 13 – 17 aprilie, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor, a conducerii cu viteză excesivă, a depășirilor neregulamentare și, în general a cauzelor generatoare de accidente rutiere.
Ca urmare a abaterilor constatate în trafic, pe șoselele bihorene, în perioada minivacanței de Paști, au fost aplicate 209 sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 82.940 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 30 de permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute 11 certificate de înmatriculare.
Din totalul sancțiunilor aplicate, 123 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 20 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, opt patru sancțiuni au fost pentru lipsa ITP, au fost sancționate patru depășiri neregulamentare, trei sancțiuni au fost pentru conducere sub influența alcoolului, au fost sancționați cinci bicicliști, două sancțiuni au fost pentru folosirea telefonului mobil la volan fără un sistem de tip „mâini libere”, iar 44 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.
*
Depistați de polițiști în trafic, în timp ce conduceau sub influența drogurilor
Joi, 13 aprilie, în jurul orei 05.06, pe D.N. 19, în localitatea Biharia, județul Bihor, polițiștii Secției nr.3 de Poliție Rurală Biharia au depistat în trafic un bărbat de 31 de ani, din comuna Tiream, județul Satu Mare, în timp ce conducea autoturism.
De asemenea, sâmbătă, 15 aprilie, pe D.N. 76, în localitatea bihoreană Drăgănești, polițiștii Secției nr.2 de Poliție Rurală Beiuș au depistat în trafic un tânăr de 19 ani, din comuna Finiș, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism.
Totodată, duminică, 16 aprilie, la ora 17.25, pe drumul județean 191/B, în localitatea bihoreană Voivozi a fost depistat în trafic un tânăr de 22 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În urma testărilor preliminare de drog, ale căror rezultate au fost pozitive în toate cele trei cazuri, există suspiciunea că atât bărbatul de 31 de ani, cât și cei doi tineri de 19 și 22 de ani ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv.
Celor în cauză le-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor cu caracter psihoactiv.
În fiecare dintre cazuri a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.
*
Oradea / Implicat într-un eveniment rutier fără victime, în timp ce conducea sub influența alcoolului
Vineri, 14 aprilie, la ora 08.45, pe strada Nufărului din municipiul Oradea, polițiștii Biroului Rutier Oradea au depistat în trafic un bărbat de 58 de ani, din Oradea, care, în timp ce conducea un autoturism, la intersecția cu strada Grigore Moisil nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului electric aflat în funcțiune și a acroșat un alt autoturism condus de o orădeancă.
În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul de 58 de ani prezenta o concentrație alcoolică de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.
*
Cercetați penal pentru conducere sub influența alcoolului
Duminică, 16 aprilie, la ora 02.15, pe strada Kazinczy Ferenc din localitatea bihoreană Valea lui Mihai, polițiștii Secției nr.11 de Poliție Rurală Valea lui Mihai au depistat în trafic un bărbat de 33 de ani, din comuna Șimian, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, luni, 17 aprilie, la ora 23.55, pe drumul comunal 172A, pe raza localității bihorene Măgești, polițiștii Secției nr.1 de Poliție Rurală Borod au depistat în trafic un bărbat de 46 de ani, din comuna Aușeu, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, sâmbătă, 15 aprilie, la ora 09.30, pe D.N.76, în localitatea bihoreană Șuștiu, polițiștii Secției nr.10 de Poliție Rurală Ștei, au depistat în trafic un bărbat de 58 de ani, din localitatea Vașcău, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorilor auto le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În fiecare dintre cazuri a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.
*
Depistați de polițiștii bihoreni în trafic, în timp ce conduceau fără permis sau cu permisul suspendat
Sâmbătă, 15 aprilie, în jurul orei 14.20, pe strada Ceyrat din municipiul Oradea, județul Bihor, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Oradea au depistat în trafic un bărbat de 28 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
De asemenea, luni, 17 aprilie, în jurul orei 22.20, pe strada Miron Pompiliu din localitatea bihoreană Ștei, polițiștii din cadrul Poliției orașului Ștei au depistat în trafic o femeie de 42 de ani, din localitatea Pantelimon, județul Ilfov, în timp ce conducea un autoturism, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Tot luni, 17 aprilie a.c., la orele 03.55, pe strada Kulin György din municipiul Salonta, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Salonta au depistat în trafic un bărbat de 32 de ani, din comuna bihoreană Nojorid, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În fiecare dintre cazuri a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.
*
A T E N Ț I E !
Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv!
Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice.
Alcoolul și drogurile afectează capacitățile unui conducător auto: afectează judecata (în special capacitatea de a aprecia corect distanțele, precum și nivelul de risc), induc vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale.
Legislația rutieră prevede pentru conducătorii auto depistați la volan cu o concentrație alcoolică în aerul expirat de până la 0,40 mg./l alcool pur în aerul expirat o sancțiune contravențională cu 9 – 20 puncte de amendă (între 1.305 – 2.900 de lei) și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile, iar pentru cei care depășesc această concentrație alcoolică în aerul expirat, fapta va fi încadrată ca infracțiune, care se pedepsește, potrivit Codului Penal, cu închisoare între 1 și 5 ani.
Aceeași pedeapsă se aplică și în cazul conducerii vehiculelor sub influența substanțelor interzise!
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0