Actualizat aprilie 7th, 2025 4:38 PM
iul. 20, 2013 Andrei Şandor Actualitate 1 2429 vizualizari
În parcul care deja se numește „Mihai Viteazul” (căci Consiliul Local a aprobat denumirea și nu sunt semne cum că Prefectura ar fi întors hotărârea), o parte considerabilă a maghiarilor din Oradea s-au adunat sâmbătă seara, în urma apelului lansat de Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) și de Consiliul Național Maghiar din Transilvania (CNMT). Acțiunea din fostul cimitir Olosig a fost una dintre zecile de mitinguri pe care PPMT le-a pus la cale în toată Transilvania. Și în Bihor, aproape 30 de localități au găzduit, simultan, asemenea manifestații.
„Nu!” regionalizării potrivnice Transilvaniei și maghiarilor de aici
Principala nemulțumire pe care toți maghiarii ardeleni care au decis să dea ascultare formațiunii politice o poartă pe stindardul protestului este cea a modelului de regionalizare pe care Guvernul Ponta pare să dorească să o implementeze cu orice preț. Adică fără a ține cont de dorințele din teritoriu și, mai ales, ignorând regiunile istorice. De altfel, și la Oradea, maghiarimea a cerut o regiune Partium autonomă, unitară și bilingvă. Adică și limba maghiară să fie recunoscută ca limbă regională, dată fiind componența etnică a zonei. La protestul pașnic (și autorizat) din fostul cimitir Olosig au luat parte aproape toți greii din tabăra adversă UDMR: președintele CNMT, europarlamentarul Tokes Laszlo, vicepreședintele pe Partium a PPMT, Zatyko Gyula, președintele PPMT Bihor, Csomortanyi Istvan și consilierul lui Tokes, fostul deputat Szilagyi Zsolt. Cetățenii prezenți au venit ca la un miting clasic: pancartele și steagurile (al Ungariei, dar și cel contestat al Ținutului Secuiesc) au fost vizibile pe tot parcursul acțiunii de sâmbătă. Vorbitorii au subliniat că regionalizarea decisă la București, din spatele unor birouri, nu face bine nici românilor din Transilvania și că ea ar fi catastrofală pentru minoritatea maghiară. Potrivit unuia dintre purtătorii de mesaj ai PPMT, Torok Sandor, manifestațiile din 20 iulie au fost organizate și pentru „supraviețuirea noastră”, semn că ideea asimilării maghiarimii rămâne vie în mințile oamenilor politici care reprezintă formațiunile minoritare. De asemenea, Torok a ținut să reproșeze Municipalității faptul că a redenumit acest loc „istoric” din oraș, fără să audă vocile celor care (cu argumente) au încercat să împiedice ca fostul cimitir Olosig, „în care ni se odihnesc înaintașii”, să se numească „Mihai Viteazul”.
De la discuții la nesupunere civică
„Transilvania e a celor care locuiesc în ea”, a declarat fostul pretendent la fotoliul de primar al Oradiei, Zatyko Gyula, contestând vehement modul în care Guvernul USL vrea să ducă la îndeplinire promisiunea regionalizării României. Zatyko a fost cel care a dat citire și unei Proclamații, în care, printre altele, se cere ca Cluj-Napoca să devină în mod oficial capitala Transilvaniei. „Mai întâi vrem să discutăm cu guvernanții despre reforma administrativ-teritorială a României, bazată pe regiuni naturale (istorice). Între timp, dacă e nevoie, ieșim în stradă. Dacă altfel nu suntem ascultați, atunci vom proceda la blocare de drumuri. Dacă nu ni se dă crezare, atunci vom iniția referendumuri locale. Dacă nici asta nu va fi suficient, vom face apel la orice modalități de nesupunere cetățenească”, se arată în documentul citit și la Oradea. „Nu vrem să sacrificăm viitorul copiilor și nepoților noștri!”, mai transmit cei de la PPMT. Mesajele care au fost auzite au provocat valuri de aplauze de la audiență, iar la finalul protestului a fost intonat Imnul de Stat al Ungariei.
Își vor „Olosigul” înapoi
În ceea ce privește subiectul strict local al Parcului Olosig / Mihai Viteazul, liderul filialei bihorene a partidului, Csomortanyi Istvan încearcă să fie optimist. Acesta a declarat la solicitarea bihorstiri.ro că „această denumire (n.b.: cea votată de aleșii locali) nu are nicio legătură cu orașul nostru și cu acest loc și cerem ca denumirea să fie schimbată în Parcul Olosig”. Csomortanyi speră ca mitingul de sâmbătă să genereze o reacție în sediul Primăriei orădene, mai ales că PPMT a și inițiat o amplă strângere de semnături privind controversa legată de parc (și de reamenajarea Pieței Unirii). „Sperăm să se țină cont de părerea localnicilor”, a mai adăugat tânărul om politic, promițând că semnăturile strânse vor ajunge pe masa consilierilor locali și la conducerea urbei.
[nggallery id=1709]
Acțiunea de azi a PPMT și CNMT a fost marcată și de un mic incident tehnic. La vreo 5 minute de la debutul speech-urilor, microfonul a cedat. Vina a aparținut celor care s-au ocupat de generatorul de curent care a alimentat aparatura de sonorizare. Deși organizatorilor li s-a promis că există combustibil pentru mai bine de o oră, se pare că cineva a făcut o economie.
iun. 23, 2021 0
iun. 29, 2017 0
mai 08, 2017 0
apr. 18, 2017 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
Peste 200 de orădeni maghiari au ieșit la protest împotriva regionalizării marca Dragnea și pentru numele „Olosig” (FOTO) | BihorStiri.ro