Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
aug. 28, 2023 Adrian Popa Actualitate 0 875 vizualizari
În perioada 25 – 27 august, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au continuat acțiunile în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc, a faptelor comise cu violență sau pe fondul conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Acțiunile polițiștilor bihoreni au vizat menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul comunității locale, prin desfășurarea de acțiuni specifice, punctuale, cu efective mărite, atât pe raza municipiului Oradea, cât și pe raza județului Bihor.
Astfel, au fost desfășurate 23 de acțiuni preventiv – reactive, în sistem integrat și au fost efectuate 17 filtre, în acțiuni fiind implicați 289 de polițiști bihoreni de la structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, transporturi și luptătorii de la acțiuni speciale, 187 de jandarmi, dar și polițiști de frontieră și reprezentați ai altor structuri de aplicare a legii.
În cadrul acțiunilor, au fost legitimate 1.522 de persoane. De asemenea, au fost efectuate 1.240 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau droguri.
În urma acțiunilor și controalelor desfășurate, polițiștii bihoreni au aplicat, în total, 377 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 174.916 lei.
Totodată, au fost constatate 46 de infracțiuni, dintre care 11 la regimul circulației rutiere, șapte de natură judiciară, șase la Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri și 22 de infracțiuni de altă natură.
Din totalul sancțiunilor, 311 sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru nerespectarea regimului circulației rutiere pe drumurile publice. Dintre acestea, 188 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 29 au fost pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, șase pentru conducere sub influența alcoolului, au fost sancționate șapte depășiri neregulamentare, trei sancțiuni au fost pentru lipsa ITP, iar 78 de sancțiuni au fost pentru alte abateri.
Totodată, poliţiştii bihoreni au reţinut 58 de permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute 13 certificate de înmatriculare.
În cadrul activităților desfășurate la sfârșit de săptămână, polițiștii bihoreni au continuat acțiunile pentru informarea participanților la trafic cu privire la noile modificări ale Codului Penal. Astfel, conducătorii auto opriți în trafic au fost informați de polițiști despre faptul că, un conducător auto aflat sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere, care provoacă un accident rutier soldat cu decesul victimei, va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.
Totodată, conducătorii auto au fost informați despre faptul că, pe toate categoriile de drumuri publice, sunt obligați să folosească și în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă.
La acest sfârșit de săptămână, polițiștii și jandarmii bihoreni au fost prezenți și la manifestările culturale și artistice, atât din municipiul Oradea, cât și de pe raza județului, unde au desfășurat activități preventive și au asigurat măsuri de ordine și siguranță publică, astfel încât nu au fost înregistrate evenimente negative.
În perioada următoare, polițiștii bihoreni vor continua, în sistem integrat, activitățile pentru liniștea și siguranța cetățenilor și pentru informarea participanților la trafic cu privire la noile modificări ale Codului Penal.
Exemple:
Oradea / Bănuit de mai multe infracțiuni rutiere, săvârșite în cursul aceleiași seri, reținut de polițiștii rutieri
Vineri, 25 august, la ora 22.53, polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au depistat în trafic un bărbat de 45 de ani, din municipiul Timișoara, județul Timiș, în timp ce conducea un autoturism pe strada Calea Mareșal Alexandru Averescu din municipiul Oradea.
În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul prezenta o concentrație alcoolică de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La solicitarea legală a polițiștilor rutieri, cel în cauză a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. Totodată, celui în cauză i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, fiindu-i reținut permisul de conducere și eliberată dovada înlocuitoare, fără drept de circulație.
Același bărbat a fost depistat în trafic, de polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene, câteva ore mai târziu, la 26 august, la ora 00.52, în timp ce conducea un autoturism, pe aceeași stradă din municipiul Oradea, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în urma dosarului penal întocmit față de acesta de polițiștii rutieri, în cursul aceleiași seri.
La solicitarea legală a polițiștilor, conducătorul auto a refuzat să fie testat cu aparatul alcooltest, însă a fost de acord să îi fie recoltate mostre biologice. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice atât pentru stabilirea alcoolemiei, cât și pentru stabilirea prezenței în organism a substanțelor cu efect psihoactiv.
Și în acest caz a fost întocmit dosar penal, pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
În urma administrării probatoriului, polițiștii Serviciului Rutier Bihor l-au reținut pe bărbatul de 45 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
Polițiștii rutieri bihoreni continuă cercetările în cauză sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
*
Cercetați penal pentru conducere sub influența alcoolului
Sâmbătă, 26 august, la ora 20.12, pe raza localității Băile felix, județul Bihor, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Băile Felix au depistat în trafic un bărbat de 43 de ani, din comuna Viișoara, județul Cluj, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, vineri, 25 august, la ora 10.26, pe raza localității bihorene Albiș, polițiștii Biroului Rutier Marghita au depistat în trafic un bărbat de 52 de ani, localnic, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorilor auto le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În ambele cazuri a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului.
*
ÎN ATENȚIA CONDUCĂTORILOR AUTO:
Închisoare cu executare pentru cei care sunt implicați în accidente rutiere mortale, în timp ce conduc sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis.
La data de 13 iulie a.c., a intrat în vigoare Legea nr. 213/2023 pentru completarea art.91 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.
Potrivit noii reglementări, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla într-una dintre următoarele situații:
– nu deținea permis de conducere;
– deținea un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;
– a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge;
– a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substantelor psihoactive.
LINK VIDEO CAMPANIE PREVENTIVĂ PENTRU REDUCEREA ACCIDENTELOR RUTIERE PROVOCATE PE FONDUL CONSUMULUI DE ALCOOL SAU DE SUBSTANȚE PSIHOACTIVE:
https://mab.to/t/YKV9dMXVS99/eu1
*
A T E N Ț I E !
Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv!
Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice.
Alcoolul și drogurile afectează capacitățile unui conducător auto: afectează judecata (în special capacitatea de a aprecia corect distanțele, precum și nivelul de risc), induc vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale.
Legislația rutieră prevede pentru conducătorii auto depistați la volan cu o concentrație alcoolică în aerul expirat de până la 0,40 mg./l alcool pur în aerul expirat o sancțiune contravențională cu 9 – 20 puncte de amendă (între 1.305 – 2.900 de lei) și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile, iar pentru cei care depășesc această concentrație alcoolică în aerul expirat, fapta va fi încadrată ca infracțiune, care se pedepsește, potrivit Codului Penal, cu închisoare între 1 și 5 ani.
Aceeași pedeapsă se aplică și în cazul conducerii vehiculelor sub influența substanțelor interzise!
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 11, 2024 0
nov. 04, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0