Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 07, 2020 Adrian Popa Actualitate 0 1835 vizualizari
Vineri, 6 noiembrie, sub autoritatea Instituţiei Prefectului – Judeţul Bihor, poliţiştii bihoreni, alături de reprezentanţi ai unor instituţii de aplicare a legii din judeţul Bihor au continuat acțiunile în sistem integrat, în zonele publice aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase, în trafic, precum și în mijloacele de transport, pentru verificarea respectării prevederilor legale și a măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii răspândirii Covid-19 în județul Bihor.
În cadrul acțiunilor desfășurate în ultimele 24 de ore, echipele mixte au acționat integrat, au legitimat 1.446 de persoane și au verificat respectarea prevederilor legale dispuse în contextul stării de alertă și a măsurilor sanitare în 271 de societăți comerciale, restaurante, terase, unităţi de tip fastfood, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, parcuri și zone de agrement, precum și în 149 de mijloace de transport, din care 131 de mijloace de transport public în comun.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 419 sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 113.575 de lei.
Astfel, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală (purtarea de mască) au fost aplicate 408 sancțiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 99.975 de lei. Totodată, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale cu amenzi în valoare totală de 11.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea.
De asemenea, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale cu amenzi în valoare totală de 2.000 de lei, unor operatori economici, pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții.
Totodată, a fost aplicată o sancţiune contravenţională, cu amendă în valoare de 1.500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
Echipajele prezente în teren au aplicat 5 sancțiuni cu amenzi în valoare de 900 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
În cadrul misiunilor desfăşurate vineri, 6 noiembrie a.c., pentru prevenirea răspândirii Covid-19 în județul Bihor din judeţul Bihor, au fost angrenați 332 de reprezentanți ai instituțiilor de aplicare a legii din județul Bihor, cu atribuții în domeniu, respectiv 240 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, 27 de jandarmi de la Inspectoratul Județean de Jandarmi Bihor, 52 de cadre ale Poliției Locale Oradea, 4 polițiști de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, 2 pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al judeţului Bihor, 2 comisari ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor, 2 inspectori ai Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, un inspector al Direcției de Sănătate Publică, precum și 2 inspectori ai Inspectoratului Teritorial de Muncă.
Acțiunile de verificare vor continua la nivelul județului Bihor și în următoarea perioadă, pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19.
– Reamintim faptul că organizarea de evenimentele private (nunți, botezuri, mese festive etc.) este interzisă, iar în situația în care forțele de ordine constată că aceste interdicții sunt încălcate, vor interveni cu fermitate și vor aplica sancțiuni contravenționale.
– Scopul acțiunilor desfășurate nu este aplicarea de sancţiuni, ci acela de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării tuturor normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19.
– Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să nu se expună la riscuri.
Reamintim că cetățenii pot sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară apelând la linia TelVerde – 0800800165.
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0