Actualizat noiembrie 21st, 2024 10:53 AM
mai 31, 2016 Florin Coman Învăţământ 0 2055 vizualizari
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bihor anunță că, în vederea ocupării prin concurs, au fost publicate 1.187 posturi didactice / catedre (515 în mediul urban, iar 672 în rural), dintre care 66 sunt în vederea repartizării pe perioadă nedeterminată (48 urban şi 18 rural).
În perioada 13-20 mai 2016, în sala festivă a Colegiului Tehnic “Mihai Viteazul” Oradea, au fost preluate cereri, împreună cu documentele solicitate în acestea, pentru mai multe categorii de cadre didactice, printre care şi cele care doreau înscrierea la Concursul naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din învăţământul preuniversitar 2016.
Pentru concurs au fost înregistrate cererile a 1.323 de persoane. Persoanele absolvente a studiilor din promoţii anterioare, au avut ca perioadă de validare a cererilor de înscriere la concurs, perioada 24-27 mai 2016. În această perioadă au fost validate cererile a 1.040 de persoane, astfel, în vederea primelor probe de concurs şi anume inspecţiile speciale la clasa respectiv probele practice, au fost programaţi conform calendarului 1.040 absolvenţi ai promoţiilor anterioare şi 248 absolvenţi ai promoţiei 2016. Precizăm că inspecţiile la clasă şi probele practice se desfăşoară în perioada 30 mai-1 iulie 2016.
Absolvenţii promoţiei curente îşi vor valida cererile de înscriere la concurs după susţinerea examenelor de finalizare a studiilor, în perioada 14-15 iulie 2016. Desfăşurarea concursului va avea loc în patru centre a căror asociere cu disciplinele de concurs poate fi găsită pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor şi acestea sunt:
– Colegiul Tehnic “Mihai Viteazul” Oradea pentru disciplinele tehnice, învăţământul special precum şi învăţătoarele şi educatoarele în limba maghiară respectiv germană;
– Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” Oradea pentru istorie, geografie, ştiinţe socio-umane, limba română, limbi materne respectiv moderne şi religie;
– Liceul Teoretic “Lucian Blaga” Oradea pentru ştiinţe, arte şi educaţie fizică şi sport;
Şcoala Gimnazială “Dacia” Oradea pentru învăţătoare şi educatoare limba română.
Concursul se va desfăşura în data de 20 iulie 2016, afişarea rezultatelor fiind programată pentru 27 iulie 2016. Înregistrarea contestaţiilor va fi realizată în perioada 27-28 iulie 2016, iar afişarea rezultatelor finale are ca termen 3 august 2016.
sept. 19, 2024 0
iul. 17, 2024 0
iun. 13, 2024 0
mai 29, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 13, 2024 0