Actualizat aprilie 17th, 2025 11:50 PM
nov. 08, 2022 Adrian Popa Actualitate 0 1160 vizualizari
În după-amiaza zilei de luni, 7 noiembrie, trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Oradea, au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și cu autospeciala ABROLL, pentru stingerea unui incendiu produs la o casă din Livada de Bihor.
Ajunși la locul evenimentului, pompierii militari au salvat proprietarul, evacuându-l din camera lipită de cea cuprinsă de flăcări și au acționat pentru localizarea și lichidarea focarelor, reușind să stingă incendiul în mai puțin de 10 minute. Din fericire, nu au existat persoane rănite.
Cercetările efectuate la fața locului au indicat faptul că evenimentul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unei țigări nestinse.
În urma evenimentului, au ars un dulap, o fereastră și deșeuri menajere din încăperea în care s-a manifestat incendiul.
Măsuri de prevenire a incendiilor provocate de fumat
În scopul preîntâmpinării unor astfel de evenimente, soldate cu pagube materiale și uneori, chiar cu pierderi de vieți omenești, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor reamintește cetățenilor măsurile specifice de apărare împotriva incendiilor generate de fumat:
• Atunci când stingeţi ţigara, asiguraţi-vă că aţi stins-o cu adevărat, pentru că mucurile de ţigară incandescente pot cădea pe covor, ziare sau pe orice alt material combustibil, generând un incendiu care poate mistui întreaga locuinţă;
• Stingeţi ţigara numai în scrumieră. Se recomandă să puneţi puţină apă în aceasta pentru a favoriza stingerea rapidă a resturilor de ţigări;
• Nu goliţi scrumierele în coşurile de hârtie sau în alte locuri în care există materiale combustibile, deoarece acestea se pot aprinde şi provoca un incendiu;
• Nu fumaţi în pat, mai ales când sunteţi obosiţi, când luaţi somnifere sau când aţi consumat alcool. Există riscul să adormiţi cu ţigara aprinsă şi să provocaţi un incendiu.
• Utilizaţi întotdeauna scrumiere grele, care să nu se răstoarne uşor şi care să fie confecţionate din materiale incombustibile.
apr. 11, 2025 0
apr. 11, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 17, 2025 0
apr. 17, 2025 0
apr. 17, 2025 0
apr. 17, 2025 0