Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
oct. 14, 2019 Adrian Popa Actualitate 0 983 vizualizari
În cursul nopții de duminică spre luni, 14 octombrie, un bărbat a decedat în urma unui incendiu izbucnit, cel mai probabil, din cauza coșului de fum amplasat necorespunzător față de materialele combustibile.
Apelul prin Sistemul Unic 112 a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor, în jurul orei 02:00, sesizând producerea unui incendiu la o locuință situată în localitatea Miersig, comuna Husasău de Tinca.
La adresa indicată de apelant au fost mobilizate de urgență, trei echipaje din cadrul Gărzii de Pompieri Tinca, din care două de stingere și unul de prim ajutor calificat, care au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și cu o ambulanță de tip B2.
Din nefericire, în momentul sosirii la locul intervenției, pompierii militari l-au găsit pe proprietar (în vârstă de 71 de ani) în curtea casei, decedat, prezentând arsuri pe toată suprafața corpului.
Pentru stingerea incendiului care se manifesta violent la nivelul acoperișului și al încăperilor locuinței, forțele de intervenție au acționat până în jurul orei 03.30, operațiunea de căutare a eventualelor focare ascunse și de înlăturare a efectelor negative ale evenimentului continuând până la ora 05.10.
Daunele materiale înregistrate ca urmare a producerii evenimentului au constat în acoperișul casei (aproximativ 50 de metri pătrați) și bunuri aflate în cele două încăperi incendiate.
Incendiu provocat de jarul căzut din sobă
Duminică, 13 octombrie, între orele 17.30 -17.50, pompierii Gărzii Sălard au localizat și lichidat un incendiu produs în dormitorul unei locuințe situate în localitatea Sârbi, a cărui cauză probabilă a constituit-o jarul căzut din soba de teracotă.
Din fericire, în acest caz, evenimentul, observat și anunțat în timp util, nu s-a soldat cu victime, iar pagubele au fost limitate la o canapea.
Măsuri de prevenire a incendiilor specifice acestei perioade
Vulnerabilitatea în faţa riscului de incendiu în această perioadă, este generată în cea mai mare măsură, de exploatarea sistemelor de încălzire locală cu defecţiuni, fără asigurarea supravegherii sau având coşuri de fum deteriorate, necurăţate de funingine sau neprotejate termic faţă de materialele combustibile din structura construcţiilor, precum şi din suprasolicitarea instalaţiilor şi aparatelor de încălzire.
În scopul prevenirii unor astfel de evenimente, soldate uneori cu mari pagube materiale şi, din nefericire, în unele cazuri, ca cel înregistrat în localitatea Miersig, cu pierderi de vieţi omeneşti, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” reaminteşte bihorenilor obligativitatea respectării măsurilor specifice de apărare împotriva incendiilor.
Coşurile de fum
• Coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, reparate şi curăţate periodic (în mod obligatoriu la începutul sezonului rece), de persoane specializate şi autorizate;
• În podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lor sunt materiale combustibile;
• Coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 cm; în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;
• La trecerea prin acoperiş se lasă o distanţă de cel putin 10 cm între faţa exterioară a zidăriei coşului şi elementele combustibile ale acoperişului;
• Nu este permis ca în coşuri să fie încastrate elementele combustibile ale acoperişului, planşeului etc.;
• În podul clădirilor şi în încăperi nesupravegheate, pardoseala din dreptul uşiţei de curăţare se protejează cu materiale incombustibile;
• Gurile de evacuare ale coşurilor de fum din clădirile cu învelitori combustibile se prevăd cu dispozitive de protecţie contra scânteilor (grătare din sârmă);
• Se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile.
Sobe cu sau fără acumulare de căldură și mijloace de încălzire electrice
• Nu folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;
• Nu folosiţi soba decât cu uşiţa închisă;
• Aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei;
• Nu aşezaţi în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;
• Stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
• Nu adormiţi niciodată înainte de a vă asigura că focul din sobă este stins;
• Verificaţi integritatea aparatelor şi mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau cumpăraţi-vă altele noi;
• Nu aşezaţi aparatele de încălzire electrice în apropierea materialelor combustibile;
• Nu aşezaţi materiale combustibile pe mijloacele de încălzire electrice;
• Decuplaţi aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi;
• Nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi pe timpul funcţionării sistemelor de încălzire (sobe ori aparate de încălzire electrice).
Instalaţii de încălzire centrală
• Instalaţiile de încălzire centrală se pot amplasa în ansamblul unei clădiri sau în clădiri independente ori alipite acestora, în conformitate cu prevederile normativelor tehnice specifice;
• Coşurile şi canalele de fum se realizează din materiale incombustibile rezistente la foc şi la acţiunea corozivă a fumului şi gazelor de ardere, acestea fiind izolate corespunzător faţă de elementele combustibile din structura clădirilor în care sunt amplasate;
• Montarea şi verificarea centralelor termice vor fi executate de către firme autorizate;
• Exploatarea centralelor termice trebuie făcută conform prescripţiilor tehnice ale producătorului.
Pe timpul exploatării instalaţiilor se interzice:
• Depozitarea în încăperea centralei termice a unor obiecte sau materiale ce nu au legătură cu exploatarea acesteia;
• Neechiparea centralei cu aparate de măsură şi control al temperaturii, presiunii din cazan şi conducte, indicatoare de nivel pentru combustibil și supape de siguranţă;
• Depozitarea combustibilului în interiorul centralei (cu excepţia combustibilului din rezervorul de consum zilnic, la centralele pe combustibil lichid).
nov. 15, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 01, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0