Actualizat aprilie 9th, 2025 4:42 PM
mai 10, 2022 Adrian Popa Actualitate 0 1128 vizualizari
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș I au depistat doi bărbați din Coasta de Fildeș care au încercat să treacă ilegal frontiera de stat, prezentând la control permise de ședere belgiene false.
Aceştia sunt cercetaţi pentru fals material în înscrisuri oficiale, fals privind identitatea și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
În data de 9 mai 2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș I s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, călătorind ca pasageri într-un autocar înmatriculat în România, doi bărbați care s-au legitimat cu permise de ședere, eliberate de autoritățile din Belgia.
Cu ocazia verificării documentelor în cauză, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că permisele de ședere belgien nu îndeplinesc condițiile de formă și fond specific unor documente autentice,motiv pentru care aceștia au fost conduși la sediul instituției pentru cercetări. În urma verificărilor s-a stabilit că persoanele sunt cetăţeni din Coasta de Fildeș, în vârstă de 19, respectiv 20 de ani. Cei în cauză intenționau să ajungă în Franța și au recurs la această metodă deoarece nu aveau vize Schenghen.
Lucrătorii noştri au iniţiat cercetări cu privire la săvârșirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, fals privind identitatea și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
ian. 29, 2025 0
dec. 16, 2024 0
aug. 22, 2024 0
mai 07, 2024 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0