Permise de conducere false, depistate de polițiștii de frontieră de la Nădlac și Valea lui Mihai

În ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliției de Frontieră Nădlac și Valea lui Mihai au efectuat controale aleatorii și nesistematice pe căile de comunicații din apropierea frontierei. În cadrul acestora, au fost oprite pentru control două autoturisme, unul înmatriculat în Elveția și altul în Bulgaria, conduse de către un cetățean bulgar în vârstă de 42 de ani, respectiv un ucrainean, în vârstă de 23 de ani.

La controlul specific, șoferii au prezentat pe lângă documentele de identitate şi permise de conducere cu însemnele autorităţilor din Bulgaria și Ucraina.

În urma verificărilor efectuate, colegii noștri au constatat că documentele prezentate nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, acestea fiind false.

Față de cele constatate, au fost demarate cercetări cu privire la săvârșirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Distribuie