Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mart. 24, 2015 Florin Coman Actualitate 0 2068 vizualizari
16 persoane ajung la audieri în cursul zilei de marți, 24 ianuarie, în urma unor descinderi la care au luat parte peste 150 de poliţişti de la Direcţia Generală a Municipiului Bucureşti şi de la inspectoratele de poliţie judeţene Bihor, Ilfov, Dolj şi Covasna. Au fost planificate și peste 30 de percheziții. Este vorba despre un dosar penal aflat în instrumentarea poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. Se pare că persoanele vizate, în perioada 2013 – 2015, în calitate de reprezentanţi legali ai 18 societăţi comerciale, ar fi format un circuit infracţional evazionist pentru eludarea obligaţiilor fiscale în care ar fi fost angrenate societăţile comerciale controlate de ei în mod direct sau prin persoane interpuse. Potrivit IGPR, persoanele cu pricina sunt bănuite că, prin acţiuni circumscrise evaziunii fiscale, ar fi dispus înregistrarea în contabilitatea firmelor controlate mai multe facturi fiscale emise în baza unor operaţiuni comerciale fictive de achiziţie a unor produse electronice, în valoare totală de peste 35 de milioane de euro, fără a achita obligaţiile fiscale şi T.V.A. Oamenii legii susțin că prejudiciul se ridică la peste 7 milioane de euro.
sept. 25, 2024 0
sept. 05, 2024 0
aug. 01, 2024 0
iun. 07, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0