Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
oct. 20, 2020 Adrian Popa Actualitate 0 2286 vizualizari
Poliţiştii bihoreni efectuează patru percheziții la sediile unor societăți din două județe, ai căror reprezentanți sunt bănuiți că ar fi prejudiciat bugetul de stat cu peste 5 milioane de euro, prin înșelăciune, abuz de încredere și spălarea banilor.
În cursul acestei dimineți, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor efectuează patru percheziții domiciliare în județele Bihor și Arad, la sediile unor persoane juridice, în cadrul unui dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, abuz de încredere prin fraudarea creditorilor și spălarea banilor.
În urma cercetărilor efectuate până în prezent, există suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2014 – prezent, reprezentanții a trei societăți comerciale din județele Bihor și Arad, ar fi creat mai multe mecanisme frauduloase cărora le-ar fi dat o aparență de legalitate, prin încheierea unor contracte de prestări servicii financiare, care au pus creditorii (bugetul de stat și furnizorii), în imposibilitatea recuperării debitelor pe calea executării silite în situația neplății obligațiilor fiscale și a bunurilor/serviciilor contractate, totul în scopul ascunderii disponibilităților bănești rezultate din activitatea de comerț desfășurată.
În acest sens, toți banii rezultați din activitatea curentă a celor trei societăți erau încasați direct de către o altă firmă din același grup de societăți, cu sediul în municipiul Oradea, fără a mai ajunge în casieriile sau conturile bancare proprii ale societăților.
Ulterior, banii erau folosiți discreționar, în funcție de propriile interese, acumulându-se astfel, în sarcina celor trei societăți, datorii foarte mari față de stat și față de furnizori.
Prejudiciul total estimat, cauzat astfel bugetului consolidat de stat și creditorilor se ridică, în acest moment, la peste 5 milioane de euro.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru documentarea întregii activități infracționale.
nov. 16, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 06, 2024 0
oct. 24, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0