Acţiunea de ieri s-a desfășurat împreună cu poliţişti din Băile Felix, cu oameni de la Serviciul de Investigaţii Criminale, cu personal din cadrul Serviciului de Intervenţie Rapidă și cu jandarmii. În total, au fost efectuate 12 percheziţii domiciliare, din care două în Municipiul Oradea, două în Comuna Oşorhei şi opt în Comuna Ineu, în urma cărora nouă suspecţi au fost conduşi la sediul Poliţiei Municipiului Oradea pentru cercetări. Potrivit inspectorului principal Alina Dinu, purtător de cuvânt al Poliției bihorene, „în urma cercetărilor efectuate de poliţiştii orădeni, trei persoane au fost reţinute în Arestul IPJ, suspectate fiind că, în perioada octombrie 2010 – ianuarie 2010, ar fi comis 10 furturi din locuinţe, provocând un prejudiciu total de 70.000 lei, recuperat parţial de poliţişti”. La domiciliul orădean al unuia dintre suspecți, poliţiştii au descoperit un pistol cu gaze de calibru 8 mm, armă neletală, dar supusă declarării şi 28 de cartuşe, pentru care cel în cauză nu deţine niciun fel de documente legale. Poliţiştii Biroului de Investigare a Infracţiunilor contra Patrimoniului au întocmit faţă de cel în cauză acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor. În cadrul unei percheziţii în Oşorhei, poliţiştii au descoperit un stivuitor care figurează ca fiind sustras de pe raza Judeţului Cluj, acum efectuându-se cercetări în cauză pentru a stabili modul în care obiectul respectiv a ajuns în posesia suspectului şi pentru restituirea acestuia proprietarului de drept. În cursul zilei de azi (joi, 17 februarie), doi cetățeni din Ineu, subiecți ai perchezițiilor, au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea şi la Judecătoria Oradea cu propunere de arestare preventivă sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat şi complicitate la furt calificat. Magistraţii au și emis faţă de aceştia mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile. Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a suspecţilor şi pentru recuperarea în totalitate a prejudiciului.