Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 29, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 1356 vizualizari
Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT) şi Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) a decis să arate un pic de respect față de Ziua Națională a României. Cele două entități „nășite” de Tokes Laszlo vor ieși din nou în stradă, în data de 2 decembrie, pentru a continua manifestațiile „paşnice pentru restituirea proprietăţilor naţionalizate îm timpul comunismului”. Ce-i drept, nu suntem convinși că autorizația nu a fost cerută pentru prima zi din luna decembrie. După mitingul organizat acum două săptămâni în fața Colegiului Național „Mihai Eminescu”, unde au aprins lumânări și au „decorat” trotuarul cu inscripția „Magyar tulajdon/Proprietate furată” (link), de data asta ținta este clădirea pe care orădenii o cunosc ca fiind cea în care a funcționat Policlinica Mare. Este fostul Palat al Finanțelor Publice de pe strada Republicii nr. 35, încă un imobil cu situație interesantă. Consiliul Județean Bihor încearcă în continuare să obțină clădirea, deși ea a fost retrocedată Episcopiei Romano-catolice. În acest moment, pe „rolul” forului județean se află atacarea în instanţă a deciziei de la București. Potrivit celor transmise de organizatorii mitingului de duminică, se dorește un protest „împotriva acestei proceduri, care ar duce la amânarea retrocedării şi, implicit, la continuarea degradării imobilului”. După ce Policlinica Mare s-a mutat de acolo, Consiliul Județean a fost nevoit să amplaseze o plasă pe acoperiș pentru a preîntâmpina eventuale accidente care s-ar putea întâmpla dacă, din cauza degradării, bucăți din clădire sau țigle ar cădea pe trotuar într-o zonă foarte circulată a Oradiei. Protestul anunțat de PPMT și CNMT va avea loc sub sloganul „Restitutio in integrum” și va începe la ora 17:30.
dec. 16, 2016 0
sept. 22, 2016 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0