Pentru Sărbători prelungite: 24 și 31 decembrie sunt zile libere!

Încă două minivacanțe în decembrie. De fapt, una în decembrie, iar a doua va face trecerea de la 2014 la 2015. Executivul condus de Victor Ponta a aprobat, așa cum era de așteptat, zilele prin care perioadele de Sărbători să fie mai rotunde: 24 și 31 decembrie. Vor profita de aceste scurte concedii cei care lucrează la Stat, zilele libere suplimentare urmând a fi recuperate fie prin activitatea în program normal în zilele de 13 și 20 decembrie 2014, fie prin prelungirea corespunzătoare a timpului de lucru, până la data de 31 ianuarie 2015. În mod normal, libere erau doar zilele de 25 și 26 decembrie, respectiv de 1 și 2 ianuarie. Având în vedere decizia Guvernului, bugetarii (și, eventual, alți norocoși cu patroni înțelegători) vor putea sta liniștiți în perioada 24 – 28 decembrie, respectiv între 31 decembrie și 4 ianuarie (având în vedere că primele două zile ale noului an pică pe joi și vineri).

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

− 3 = 7