Dezbaterile pe tema legiferării prostituției în România, inițiate de proiectul democrat-liberalului Silviu Prigoană, au condus, după cum era de așteptat, la discuții încinse. La ele a luat parte și deputatul bihorean Sonia Drăghici (foto), în calitate de membră a Comisiei pentru Sănătate și Familie. Așa cum s-a putut vedea pe înregistrările prezentate de televiziunile naționale de știri, medicul infecționist orădean (fost director al Spitalului de Boli Infecțioase) s-a arătat cel puțin surprinsă de dezinvoltura cu care colegul ei de comisie, Iosif Drăgulescu (PDL), povestea despre exeperiențele trăite în China împreună cu asistenții lui. Evident, era vorba despre chestiuni legate de prostituate, iar pedelistul a arătat că aproape că a fost obligat să accepte serviciile unei curve asiatice. Una peste alta, dr. Drăghici i-a amintit colegului ei din Camera Deputaților că, până la noi ordine, ei face parte din Comisia pentru Sănătate și Familie, nu din cea pentru „Sănătate și Prostituție”. Pesedista din Oradea a concluzionat: „Legea e subțire, ca să nu zic varză!”. De asemenea, fiind în domeniu (ne referim la bolile infecțioase…), deputata Sonia Drăghici a ținut să predea un scurt curs de boli venerice, spunându-le colegilor ei care păreau favorabili proiectului lui Prigoană că prostituatele pot oferi și bonusuri de lungă durată pe lângă plăcerile sexuale de moment: boli de care nici cauciucul nu apără.