În acest weekend, orădenii au mai avut ocazia să-și facă poze cu Podul Sf. Ladislau, așa cum era el cunoscut în ultimii 60 de ani. De fapt, să facă poze cu jumătatea de parte pietonală care a mai rămas intactă, căci firma Firesta, care lucrează la reabilitarea construcției a „tăiat” deja de câteva zile celebrele balconașe de pe partea dinspre Primărie. După cum se știe, investiția Municipalității este menită a consolida podul, dar și a-l integra în noul look al centrului. Înainte de închiderea totală a circulației pietonale (care se va întâmpla lun, 28 septembrie, la ora 8), reporterul bihorstiri.ro a mai făcut o traversare a podului, realizând, de asemenea, câteva fotografii care să rămână amintire.
Reamintim că, în zona centrală, pietonii vor putea traversa Crișul Repede pe Podul Intelectualilor și pe pasarela de la fostul Centru de Calcul.


















