Actualizat noiembrie 22nd, 2024 3:12 PM
ian. 15, 2013 Andrei Şandor Actualitate, Sănătate 0 1356 vizualizari
Din cele aproape 26.000 de doze de vaccin antigripal pe care Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bihor le-a preluat de la Ministerul Sănătății în ultima parte a anului trecut, peste 10.000 au rămas încă nefolosite și se află la medicii de familie. Cu toate că e momentul pentru asemenea afecțiuni, până în prezent, în sezonul 2012-2013, evoluţia numărului de cazuri de infecţii ale căilor respiratorii (infecţii ale căilor respiratorii superioare, pneumonii şi gripă) din Bihor se află în intervalul de valori specific sezonului, a informat marți DSP. Autoritățile sanitare locale spun că pentru prevenirea infecţiilor căilor respiratorii se recomandă o serie de măsuri:
– optimizarea regimului de viaţă şi activitate prin alimentaţie corespunzătoare (în special fructe şi legume), evitarea expunerii la frig, purtarea de îmbrăcăminte şi încălţăminte adecvată temperaturii din mediul ambiant, exerciţii fizice moderate, evitarea surmenajului fizic şi intelectual, odihnă nocturnă suficientă, evitarea fumatului, consumului de alcool şi exceselor de produse cofeinizate (cafea, băuturi carbogazoase tip cola);
– spălarea frecventă a mâinilor, cu apă şi săpun, în special în situaţii de participare la activităţi publice (locul de muncă, şcoală, unităţi de alimentaţie publică);
– în caz de strănut folosirea batistelor, din hârtie, de unică folosinţă care previn răspândirea picăturilor potenţial infectate în mediul ambiant, iar după folosire batistele trebuie depuse la coşul de gunoi;
– evitarea aglomeraţiilor din locurile publice (evenimente din săli de spectacole, discoteci, alte manifestări), deoarece există un risc mare de transmitere a infecţiilor respiratorii de la persoane aparent sănătoase, deja infectate – care pot transmite agenţii cauzali ai infecţiei între momentul infectării şi apariţia primelor manifestări de boală;
– evitarea vizitării rudelor sau prietenilor internaţi în spitale, iar în cazul instituirii măsurilor de carantină să respecte deciziile personalului din spitale, de la interzicerea totală a vizitelor până la măsuri de protecţie recomandate în momentul intrării în unitatea spitalicească;
– autoizolarea la domiciliu în caz de semne de boală precum: febră, secreţii nazale, dureri de cap, tuse, dureri în gât şi să anunţe telefonic în cel mai scurt timp posibil medicul de familie privind simptomele în vederea planificării eventuale la o consultaţie. În caz de agravare a acestor semne, în special în cursul nopţii sau în zilele nelucrătoare, poate fi apelat gratuit Numărul Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 sau persoanele afectate se pot prezenta la camerele de gardă ale celui mai apropiat spital.
Directorul executiv al DSP Bihor, dr. Daniela Rahotă, spune că instituția pe care o conduce a preluat de la Minister 25.900 de doze de vaccin gripal pentru imunizarea persoanelor la risc și că, până în data de 12 ianuarie 2013, au fost vaccinaţi antigripal un număr de 15.267 locuitori ai judeţului Bihor, fiind în stoc la medicii de familie 10.633 doze vaccin.
sept. 17, 2024 0
sept. 16, 2024 0
iul. 11, 2024 0
iul. 06, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0