Actualizat aprilie 17th, 2025 11:50 PM
oct. 31, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 1315 vizualizari
Câte un loc în care oamenii să se poată aduna, unde să poată fi organizate evenimente și care să marcheze acel cartier. Vizate: Rogerius, Nufărul şi Ioşia. Municipalitatea aşteaptă arhitecţii, indiferent că sunt orădeni sau din altă parte, să vină cu soluții pentru ca aceste piațete să aibă aspectul pe care și-l doresc și orădenii. Aşa a prezentat lucrurile primarul Ilie Bolojan în urmă cu câteva zile. Iar Consiliul Local a şi aprobat elementele de proprietate a acestor centre de cartier pentru cele trei zone ale orașului, dar și suprafața pe care se vor întinde acestea. Astfel, în Nufărul, piaţeta se va întinde pe 4.807 mp şi va apărea în zona limitrofă Restaurantului McDonald’s. Apoi, în Ioșia (foto) perimetrul de 8.530 mp care va deveni piaţetă va fi amenajat nu departe de Arena „Antonio Alexe” (pe str. Cazaban). Nu în ultimul rând, în Rogerius, unde zona vizată este Parcul Magnoliei, piaţeta va avea 9.853 mp. Primarul de Oradea a şi semnat documentația pentru organizarea concursului de soluții. După verificarea celor de rigoare, documentaţia de atribuire va fi publicată pe site-ul e-licitatie.ro. Potrivit Biroului de Presă al Primăriei, „cele trei piațete vor face obiectul a trei loturi distincte privind procedura de achiziție, astfel încât pentru fiecare dintre loturi se poate desemna un câștigător distinct”.
apr. 17, 2025 0
apr. 17, 2025 0
apr. 17, 2025 0
apr. 17, 2025 0
apr. 17, 2025 0
apr. 17, 2025 0
apr. 17, 2025 0
apr. 17, 2025 0