Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mai 07, 2017 Andrei Şandor Actualitate, Sănătate 0 6787 vizualizari
Premiile Mozes – inițiate de senatorul Cseke Attile pe vremea când era ministru al Sănătății -, care omagiază persoanele care stau mai mereu la patul bolnavului internat în spital, au fost decernate pentru a 7-a oară la Oradea. Sâmbătă, 6 mai, în sala mare a Primăriei, Cseke a avut ocazia să „prezideze” întrunirea în cadrul căreia trei asistente medicale din Bihor (Maria Ileana Ciurdaru, Moricz Ildiko şi Elena Tabără) și o sălăjeancă (Szami Erzsebet) au primit recunoștința breslei, la propunerea colegilor. În mod evident, este vorba despre persoane care, precum cele deja premiate în trecut, au învățat la școala sanitară din Oradea, cea în care regretatul dr. Mozes a predat și format generații întregi de asistente / asistenți.
Evenimentul a fost organizat de Fundația pentru Sănătate Bihor, Primăria Oradea, Consiliul Județean Bihor, Fundația Partium și Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. La masa principală, alături de ex-ministrul Cseke, de șeful Fundației pentru Sănătătate, dr. Aurel Mohan, și de fiica medicului Carol Mozes (care a dat nume premiilor și care a rămas celebru pentru cartea pe care se bazează și acum profesia de asistent medical – Tehnica îngrijirii bolnavului), Anna Mozes, a stat actualul ministru al Sănătății, dr. Florian Bodog. Acesta a și precizat, cu mândrie, că este absolvent al Școlii „Mozes” din Oradea. De asemenea, demnitarul spune că fără dedicația asistenților medicali, tratarea și recuperarea bolnavilor ar fi extrem de dificilă. Bodog i-a asigurat pe cei care practică această meserie de sprijinul său continuu.
Ca de obicei, evenimentul de la Primăria Oradea s-a axat în special pe evocarea activității dr. Mozes și pe importanța cărții care reapare mereu, fiind nevoie în permanență de reeditarea ei. Senatorul Cseke Attila le-a promis tuturor că Premiile Mozes vor continua să fie decernate și în anii următori.
mai 21, 2024 0
mai 26, 2023 0
mai 13, 2023 0
mai 09, 2023 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0