Actualizat aprilie 4th, 2025 11:13 PM
nov. 14, 2012 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 1605 vizualizari
Cu toate că propriii săi colegi de partid aveau dubii în privința loialității lui și suspectau că face jocul liberalilor, fostul subprefect Traian Abrudan (PDL) nu mai este șef la Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA). Precum toate celelalte astfel de numiri, urmașul lui Abrudan (foto), social-democratul Florian Pavel, va ocupa temporar fotoliul de director general. Pavel este considerat un specialist în Agricultură, el conducând deja în trecut Direcția Agricolă a județului Bihor. De asemenea, noul șef de la APIA este tatăl consilierului județean Emilian Pavel. Cât despre Traian Abrudan, acesta a fost, printre altele, primar al Aleșdului, iar din punct de vedere politic a deținut funcția de secretar general al PDL Bihor după Mircea Matei. În ultima perioadă (și mai ales în perioada de precampanie și campanie de la alegerile locale), potrivit democrat-liberalilor care mai apăreau prin conferințe de presă, activitatea din partid a lui Traian Abrudan a lăsat de dorit, unii colegi suspectându-l chiar și de pactizare cu „dușmanul” (USL) în vederea păstrării funcției de director. Aparent, fostul subprefect nu a trădat de dragul biroului de director, spre deosebire de alți politicieni locali care ar face orice ca să rămână în diverse funcții.
iul. 11, 2016 0
ian. 15, 2015 1
nov. 02, 2014 0
sept. 16, 2014 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0