Actualizat aprilie 12th, 2025 12:04 AM
mart. 28, 2016 Andrei Şandor Actualitate 0 1612 vizualizari
Doi vinovați, același accident. Așa pare că stau lucrurile în urma relatărilor polițiștilor despre evenimentul rutier petrecut sâmbătă, cu puțin înainte de ora 20, pe drumul județean 764, în Aștileu. Un tânăr localnic de 25 de ani conducea un moped fără a poseda permis de conducere, iar pe fondul lipsei de experiență, în condiții de întuneric și ploaie, a accidentat uşor un pieton. Conform celor precizate de Biroul de Presă al IPJ Bihor, victima este un bărbat de 29 de ani, tot din Aștileu, și „se deplasa pe carosabil, în aceeași direcție, fără elemente reflectorizante sau altă sursă de lumină”.
Mopedistul a suferit multiple leziuni și a fost internat în spital, iar pietonul a suferit leziuni mai ușoare, fiind la rândul său transportat la spital pentru îngrijiri medicale. „Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi cauzelor producerii accidentului”, spune subcomisarul Alina Dinu, purtător de cuvânt al Poliției.
mart. 11, 2025 0
sept. 25, 2024 0
sept. 05, 2024 0
aug. 01, 2024 0
apr. 12, 2025 0
apr. 11, 2025 0
apr. 11, 2025 0
apr. 11, 2025 0