Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
iun. 27, 2013 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 1427 vizualizari
„Mă simt ca și cum l-aș fi transferat pe Messi!”, a exclamat azi (27 iunie), președintele filialei bihorene a PC, Traian Bodea, în conferința de presă în care și-a prezentat noua achiziție politică. Este vorba despre Dorin Corcheș care, după 13 ani, a plecat din PDL, partid pe care l-a lăudat și slujit până nu demult, când au început să apară semne că lucrurile nu mai sunt la fel ca pe vremuri. După anunțul-surpriză de alaltăieri, când a transmis presei că demisionează din PDL, Corcheș a apărut azi împreună cu noul său șef de partid, explicând că a decis să plece din formațiunea în care s-a maturizat politic deoarece aceasta nu ar avea viziune, pentru că ar avea o activitate slabă și din cauza unei posibile fracturi (la nivel central) care nu ar face deloc bine PDL. Potrivit celor spuse joi de Corcheș, discuții au existat de câteva luni cu mai multe partied politice care l-ar fi dorit încă din momentul în care s-a auzit că e nemulțumit de drumul actual al democrat-liberalilor. Fostul lider al consilierilor locali PDL din Consiliul Municipal spune că cele mai constructive discuții le-a avut cu PC și că are încredere în Traian Bodea și în președintele national al partidului, Daniel Constantin. În opinia liderului de filială, Corcheș este un câștig pentru partid, cunoscut fiind faptul că tânărul ex-pedelist e un tip care știe să fie vocal și să își expună punctele de vedere cu fermitate. Bodea mai spune că Dorin Corcheș va fi, momentan, un membru simplu, însă nu ascunde faptul că nu e exclus ca noului venit să i se dea o funcție în PC Bihor. De asemenea, Traian Bodea a mai precizat că partidul său mai e în discuții și cu alte persoane din diverse partide (ex.: PPDD) care și-au manifestat dorința de a schimba barca politică. Scopul este întărirea filialei în perspectiva alegerilor locale și generale din 2016. Întrebat dacă urmează cumva ca Dorin Corcheș să fie instalat în vreo funcție publică (având în vedere că PC face parte din arcul guvernamental și de conducere politică a județului și a Municipiului Oradea), președintele Bodea a declarat pentru bihorstiri.ro că acest lucru este exclus deoarece, momentan cel puțin, conservatorii nu au astfel de fotolii de dat membrilor.
iul. 12, 2019 0
iun. 29, 2017 1
iun. 23, 2017 0
iun. 22, 2017 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0