Actualizat februarie 1st, 2025 6:19 PM
apr. 04, 2014 Andrei Şandor Politică 0 1712 vizualizari
Liberalii orădeni ar trebui să își pună întrebarea: „Mai avem o majoritate funcțională în Consiliul Local?”. Asta după ce, nu numai că PSD le-a întors spatele în cazul propunerii lui Ilie Bolojan de mutare în Cetatea Oradea a Muzeului Țării Crișurilor, dar și conservatorii își mențin poziția exprimată deja prin vot săptămâna trecută. Vineri, 4 aprilie, cu câteva ore înainte de ședința extraordinară a CL Oradea, vicepreședintele PC Bihor, Dorin Corcheș (foto), a transmis un comunicat prin care îi felicită pe social-democrați pentru decizia exprimată ieri de președintele Ioan Mang (link). Potrivit lui Corcheș, pesediștii au înțeles într-un final că abținerea consilierului Teofil Filimon la votul de joia trecută a fost gestul „corect”. De asemenea, vicele de la PC Bihor le transmite un mesaj celor din PNL, despre care speră că vor încerca de acum înainte „…să colaboreze cu toţi partenerii de guvernare locală” împreună cu care își doresc „o majoritate calificată în Consiliul Local”. Dorin Corcheș reia și unele idei pe care le-a mai dezvoltat pe când era membru al PDL (și consilier locall) spunând că „anumite proiecte pot genera probleme sensibile” și mai ales că „conducerea Primăriei Oradea ar trebui să înveţe să înlocuiască încăpăţânarea cu dezbaterea publica și dialogul”.
Reamintim că în ședința de joi, 27 martie, punctul privind alocarea de spații în Cetatea Oradea pentru Muzeul Țării Crișurilor a căzut. Atunci, grupul UDMR, conservatorul Filimon și doi democrat-liberali s-au abținut. Un membru PSD a lipsit de la ședință, iar pedelistul Cristian Ile a votat cu PNL și ceilalți social-democrați. Despre votul acestora din urmă, ieri, președintele Ioan Mang a afirmat că au ridicat mâna nu pentru mutarea Muzeului Țării Crișurilor, ci pentru alocarea de spații „pentru un muzeu” oarecare. Azi, dacă primarul Bolojan va insista ca subiectul să revină pe ordinea de zi a ședinței extraordinare (planificată pentru ora 16), în principiu, aleșii PSD se vor abține.
ian. 22, 2025 0
nov. 20, 2024 0
oct. 23, 2024 0
sept. 10, 2024 0
dec. 09, 2024 0
dec. 02, 2024 0
dec. 01, 2024 0
nov. 25, 2024 0