Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
apr. 07, 2021 Adrian Popa Actualitate 0 1056 vizualizari
Poliţiştii de frontieră bihoreni și arădeni au depistat patruzeci și unu de cetăţeni străini din Afganistan, Irak, Pakistan, Yemen care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în automarfare sau pe jos. Dintre aceștia, patru cetățeni din Yemen au fost călăuziți de către un cetățean din Republica Moldova în scopul trecerii ilegale a frontierei de stat.
*În ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Borș I și Borș II, judeţul Bihor, au efectuat controlul amănunţit asupra a două ansambluri rutiere conduse de un cetăţean turc și un cetățean bulgar. Şoferii transportau diferite bunuri (componente auto, alimente etc.) pentru societăţi comerciale din Ungaria și Letonia.
În urma controalelor efectuate asupra mijloacelor de transport au fost descoperiţi, ascunşi în interiorul compartimentelor de marfă, treisprezece cetăţeni străini. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan și Irak, cu vârste cuprinse între 16 şi 43 de ani, solicitanți de azil în România.
*De asemenea, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vărşand, judeţul Arad, au efectuat controlul amănunţit asupra a patru ansambluri rutiere conduse de patru cetăţeni bulgari. Şoferii transportau textile și materiale plastice pentru diferite societăţi din Germania.
Astfel, în interiorul compartimentelor pentru marfă au fost descoperiţi ascunşi optsprezece cetăţeni din Afganistan şi Pakistan, cu vârste cuprinse între 17 și 29 de ani, solicitanţi de azil în România.
* Şi la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, poliţiştii de frontieră au depistat ascunşi într-un camion, condus de un cetăţean român, cinci tineri din Afganistan, cu vârste cuprinse între 16 și 18 de ani, de asemenea solicitanţi de azil în România.
* Tot ieri, în jurul orei 13.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au observat, la aproximativ 100 de metri de linia de frontieră, cinci persoane care se deplasau pe jos. Deoarece acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul sectorului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că sunt patru cetăţeni din Yemen, cu vârste cuprinse între 20 şi 31 de ani, călăuziți de un cetățean din Republica Moldova în vârstă de 28 de ani.
În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
apr. 30, 2024 0
mart. 13, 2024 0
mart. 08, 2024 0
feb. 08, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0