
Luni, 26 mai, a avut loc debutul în județul Bihor a evenimentului național „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”. Prima zi a evenimentului a fost dedicată siguranței copiilor.
Astfel, în intervalul orar 10.00 – 12.00, sub genericul „Pași siguri spre o copilărie în siguranță!”, în zona Parcului I.C. Brătianu din municipiul Oradea, polițiștii din Bihor au desfășurat activități interactive, dedicate siguranței copiilor.
Prin jocuri, ateliere, demostrații și materiale educative, polițiștii de la prevenire, alături de cei de la proximitate și rutieră, precum și de specialiști criminaliști, le-au oferit celor mici informații utile despre cum să se protejeze acasă, pe stradă, la școală.
La activități au fost prezenți și doi câini polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic, care au efectuat demonstrații de abilitate canină, spre încântarea celor mici.
De asemenea, elevii au beneficiat de prezența Laboratorului Mobil Criminalistic, în cadrul căruia, copiii au avut ocazia să învețe din tainele profesiei de polițist criminalist.
Totodată, în cadrul atelierului de educație rutieră, în Laboratorul Mobil de Educație Rutieră, copiii au vizionat filmulețe preventive realizate de polițiștii din Bihor și au învățat semnificația unor indicatoare rutiere și a principalelor reguli pe care trebuie să le respecte în calitate de pietoni și bicicliști.
În cadrul evenimentului au fost activate patrulele școlare de circulație, iar la trecerea de pietoni din proximitatea parcului, sub atenta supraveghere și îndrumare a polițiștilor, elevii au avut ocazia de a transpune în practică, în condiții reale de trafic, cunoștințele privind circulația pe drumurile publice, însușite în timpul activităților educative cu tematică rutieră, derulate de-a lungul timpului alături de polițiștii din Bihor.
Tot luni, 26 mai., sub genericul „Ne jucăm, desenăm, reguli noi învățăm”, polițiștii de prevenire și cei rutieri au derulat ateliere de educație rutieră, alături de elevii de gimnaziu, de ciclu primar și de preșcolari de la instituții de învățământ din Oradea și din județul Bihor.
Prin intermediul jocurilor, desenelor, cu sprijinul covorului rutier, al mini indicatoarelor rutiere și al unor filmulețe educative, polițiștii de prevenire i-au învățat pe copii principalele reguli de circulație și cum să circule corect pe drumurile publice, pentru a preveni victimizarea prin accidente rutiere.
Peste 500 de copii au beneficiat, luni, de activitățile preventive organizate de polițiștii din Bihor, special pentru siguranța acestora.
Reamintim că, în perioada 26 –30 mai, la nivel naţional se desfăşoară „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, eveniment prin care se urmăreşte sensibilizarea cetățenilor cu privire la importanţa prevenirii criminalităţii şi la necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecție, a unei conduite antivictimale şi antiinfracţionale.
În perioada menţionată, prin colaborarea dintre poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi poliţiştii Biroului Poliției de Proximitate din cadrul Poliției Municipiului Oradea, polițiștii Biroului de Siguranță Școlară, polițiștii de ordine publică, și polițiștii rutieri, la nivelul întregului judeţ sunt desfăşurate activităţi structurate pe mai multe domenii preventive, fiecare zi având o temă specifică, selectată în baza priorităților Poliției Române în domeniul prevenirii criminalității.
Activitățile desfășurate de polițiștii bihoreni în cadrul Săptămânii Prevenirii Criminalității sunt organizate în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Fundația Lampas, Orășelul Copiilor din municipiul Oradea, Universitatea Oradea, Fundația Comunitară Oradea, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Bihor, alături de unități școlare din județul Bihor.
„SĂPTĂMÂNA PREVENIRII CRIMINALITĂŢII”
– CALENDARUL ACTIVITĂŢILOR PLANIFICATE –
MARŢI – 27 MAI:
09.00 – 11.30, în Orășelul Copiilor din municipiul Oradea, va avea loc activitatea de final a Proiectului preventiv „ABC – ul siguranței – desenăm, ne jucăm, reguli noi învățăm!”, derulat pe parcursul anului şcolar 2024 – 2025, de polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, în parteneriat cu patru instituții de învățământ preșcolar din municipiul Oradea.
Proiectul s-a adresat, în primul rând, copiilor aflați în grupa mare, care urmează să înceapă, în curând, școala și a vizat informarea acestora cu privire la regulile pe care trebuie să le respecte și la abilitățile pe care trebuie să le deprindă pentru a preveni victimizarea.
Proiectul a urmărit familiarizarea preșcolarilor cu principale reguli de circulație, în mod interactiv, adaptat vârstei.
Evenimentul din Orășelul Copiilor include și o expoziție de desene realizate de copii, care reflectă modul în care aceștia percep siguranța rutieră.
Totodată, în Orășelul Copiilor din municipiul Oradea polițiștii de prevenire bihoreni vor organiza un concurs preventiv, în cadrul căruia, pe parcursul două probe, copiii vor avea ocazia să dovedească că și-au însușit noțiunile preventive transmise de polițiștii bihoreni.
În proiectul preventiv au fost implicați peste 500 de preșcolari, de la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” – Grădinița cu program prelungit nr.23, de la Grădinița cu program prelungit nr.45, de la Grădinița cu program prelungit nr.56, Grădinița cu Program Prelungit „Don Orione” și Grădinița cu Program Prelungit „Wenford Academy” Oradea.
Și la activitățile desfășurate în Orășelul Copiilor din municipiul Oradea vor fi prezenți doi câini polițiști, din cadrul Serviciului Criminalistic, care vor efectua demonstrații de abilitate canină.
În intervalul orar 12.00- 14.00 – în Cetatea Oradea, corpul C – sub genericul „Educație prin teatru”, va avea loc un program artistic, în cadrul căruia, sub forma unei piese de teatru despre bullying, regizată și jucată de elevi, aceștia vor oferi publicului o lecție de empatie, despre conștientizarea și prevenirea fenomenului de bullying.
Spectacolul este gândit și pus în scenă de elevii de la Palatul copiilor din municipiul Oradea, coordonați de profesor Otilia Bejan și de polițiștii de la prevenire din Bihor. Copiii au ales să abordeze o situație concretă de bullying, ilustrând consecințele reale ale excluziunii, violenței verbale și ale presiunii de grup.
Reprezentația va fi urmată de o dezbatere interactivă, în care elevii vor fi invitați să discute despre ceea ce au văzut pe scenă, să identifice comportamentele greșite și să propună soluții.
Activitatea are ca scop încurajarea exprimării libere, dezvoltarea empatiei și creșterea gradului de conștientizare asupra impactului negativ al bullying-ului în școală și în viața tinerilor.




