Actualizat aprilie 7th, 2025 4:38 PM
nov. 26, 2019 Adrian Popa Actualitate 0 841 vizualizari
Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Borş au depistat, ascunşi sub remorca unui automarfar, patru cetăţeni proveniţi din Irak care au încercat să iasă ilegal din România.
Astfel, în data de 25 noiembrie, în jurul orei 00.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș, judeţul Bihor, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, în vârstă de 45 ani, conducând un ansamblu rutier, format din cap tractor şi semiremorca, ambele înmatriculate în România. Conform documentelor de însoţire a mărfii, şoferul transporta paleți cu lăzi goale, cu destinația Austria.
În baza analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport, în urma căruia au fost descoperite ascunse, în compartimentele aflate sub remorca, patru persoane de sex masculin.
Cu ocazia primelor verificări, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt patru cetăţeni din Irak, cu vârste cuprinse între 18 şi 26 ani. În cadrul cercetărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei patru tineri, solicitanţi de azil în ţara noastră, intenţionau să ajungă în state din vestul Europei.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru şoferul automarfarului şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cei patru cetăţeni străini, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
mart. 31, 2025 0
mart. 28, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0